Antena Meniu Search
x

Curs valutar

VEŞTI BUNE pentru ROMÂNI după declanşarea Brexit! CONDIŢIA de ultimă oră pusă de UE pentru a nu BLOCA negocierile cu Marea Britanie

Parlamentul European va bloca orice acord pentru Brexit care va împiedica cetăţenii UE care se mută în Marea Britanie în următorii doi ani să aibă aceleaşi drepturi ca cei care se află deja în Regatul Unit.

de Redactia Observator

la 29.03.2017 , 09:04

Parlamentul European va bloca orice acord pentru Brexit care va împiedica cetăţenii UE care se mută în Marea Britanie în următorii doi ani să aibă aceleaşi drepturi ca cei care se află deja în Regatul Unit.

Potrivit The Guardian, negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, şi europarlamentarii sunt îngrijoraţi de zvonurile că Guvernul britanic vrea ca miercuri, când va notifica oficial UE de intenţia sa de a ieşi, să fie data de la care pune capăt liberei circulaţii a persoanelor.

Dosarul a fost discutat la o reuniune între Barnier şi europarlamentari, în noaptea de luni spre marţi.

Articolul continuă după reclamă

O rezoluţie de cinci pagini care detaliază liniile roşii peste care Parlamentul European nu vrea să treacă şi care va fi supusă la vot miercurea viitoare, a fost amendată ulterior pentru a exclude orice „degradare” a drepturilor cetăţenilor UE care ajuns în Marea Britanie în următorii doi ani.

Pe acelaşi subiect

Documentul va insista asupra respectării principiilor „egalităţii, reciprocităţii, simetriei şi nediscriminării” pentru toţi cetăţenii UE, atât timp cât Marea Britanie rămâne stat membru.

Liderul grupului socialist din PE, Gianni Pittella, a refuzat să comenteze detaliile rezoluţiei PE, dar a confirmat că europarlamentarii nu vor accepta discriminarea între cetăţenii UE.

“Noi considerăm că cetăţenii britanici şi cei din celelalte 27 de state (membre – n.r.) sunt cetăţeni UE până în ziua divorţului. În această perioadă, Marea Britanie este un stat membru cu drepturi şi obligaţii depline”, a subliniat el.

„Nu este corect ca cineva care semnează un contract de muncă în Marea Britanie marţi să aibă mai multe drepturi decât cineva care semnează un contract joi”, a adăugat Pittella.

Diferite surse citate sub acoperirea anonimatului au declarat în ultima perioadă că Guvernul britanic consideră că cetăţenii UE care se mută în Regatul Unit după 29 martie 2017 ar trebui să aibă drepturi diferite faţă de cei care se află deja în ţară. Londra se teme că, în caz contrar, se va confrunta cu un aflux de europeni care vor să intre în ţară.

Oficial, Guvernul a spus că aceasta este o chestiune care trebuie negociată.

De asemenea, europarlamentarii vor insista în rezoluţia lor că nu va putea fi încheiat un acord comercial în următorii doi ani, ci numai după ce Londra iese oficial din UE – o poziţie adoptată şi de Comisia Europeană.

De asemenea, Curtea Europeană de Justiţie „ar trebui să fie autoritatea competentă pentru interpretarea şi aplicarea acordului de retragere”, consideră aleşii europeni.

În plus, deşi europarlamentarii spun că Marea Britanie ar trebui să aibă dreptul să se răzgândească în legătură cu ieşirea din UE pe parcursul celor doi ani de negocieri, vor insista că acest lucru va fi posibil numai în condiţiile dictate de restul celor 27 de state membre. Aleşii vor să se asigure, astfel, că o eventuală revocare a Articolului 50 nu va fi folosită de Londra numai pentru a obţine mai mult timp de negociere după expirarea celor doi ani fixaţi prin tratatul de la Lisabona.

Legislativul european va cere şi ca Trezoreria britanică să achite în totalitate nota de plată pentru Brexit, inclusiv pentru angajamentele de plată asumate pentru proiecte care vor continua şi după 2019. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » VEŞTI BUNE pentru ROMÂNI după declanşarea Brexit! CONDIŢIA de ultimă oră pusă de UE pentru a nu BLOCA negocierile cu Marea Britanie