Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Aproape 50.000 de bilete la concertele Oasis vor fi anulate. Decizia luată de platforma de vânzări

Ticketmaster va anula aproximativ 50.000 de bilete pentru concertele din Marea Britanie şi Irlanda ale turneului de reunire al trupei Oasis pentru încălcarea termenilor şi condiţiilor companiei în următoarele săptămâni, relatează BBC.

de Redactia Observator

la 30.10.2024 , 09:49

Aproape 50.000 de bilete la concertele Oasis vor fi anulate. Decizia luată de platforma de vânzări Aproape 50.000 de bilete la concertele Oasis vor fi anulate. Decizia luată de platforma de vânzări - Profimedia

Biletele în cauză sunt puse în vânzare pe site-uri secundare neoficiale precum Viagogo - spre deosebire de partenerul oficial de revânzare, Twickets, unde biletele pot fi revândute doar la valoarea nominală. Promotorii Live Nation - care face parte din Ticketmaster - şi SJM au declarat pentru BBC că 4% din biletele vândute - aproape 50 000 - au ajuns pe site-uri de revânzare.

Billboard a relatat că promotorii au declarat că biletele în cauză au fost cumpărate folosind tehnici interzise, inclusiv achiziţionarea a mai mult de patru bilete pe gospodărie, pe spectacol, şi utilizarea mai multor identităţi pentru a cumpăra bilete, precum şi bazându-se pe servicii VPN şi mai multe carduri de credit.

Toate biletele invalidate vor fi puse în vânzare pe Ticketmaster la valoarea nominală

Articolul continuă după reclamă

Toate biletele invalidate vor fi puse în vânzare pe Ticketmaster la valoarea nominală, oferind speranţă celor 10 milioane de fani din 158 de ţări care au concurat pentru cele 1,4 milioane de bilete puse iniţial în vânzare pentru datele din vara anului viitor.

Un purtător de cuvânt al promotorilor nu a confirmat dacă revânzarea va fi supusă tarifării dinamice, practica de majorare a preţurilor în funcţie de cerere, care a provocat controverse în jurul vânzării iniţiale - şi care a fost ulterior eliminată pentru vânzările internaţionale pentru concertele din America de Nord şi de Sud şi Australia.

Fanii, îndemnaţi să nu cumpere bilete de pe site-uri neautorizate

„Examinarea vânzărilor de bilete este în curs de desfăşurare, iar rezultatele vor fi transmise organelor de aplicare a legii relevante, după caz”, a declarat Ticketmaster, îndemnând fanii să nu cumpere bilete de pe site-uri neautorizate, deoarece acestea pot fi frauduloase sau supuse anulării. Fanii care consideră că biletele lor au fost anulate din greşeală trebuie să apeleze la agentul competent.

Fraţii Liam şi Noel Gallagher, figuri emblematice ale pop-rockului britanic, au pus capăt duşmăniei de 15 ani pentru a reface formaţia lor cu care au cunoscut succesul, Oasis, şi au anunţat în luna august că legendara trupă va porni într-un turneu mondial în 2025. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Aproape 50.000 de bilete la concertele Oasis vor fi anulate. Decizia luată de platforma de vânzări