Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Arma subestimată de ruși cu care ucrainenii țin piept atacurilor cu drone kamikaze iraniene. Aliații scot armament greu "de la naftalină" pentru Kiev

Ucrainenii au doborât cel puțin 80 de drone iraniene lansate de Rusia asupra Kievului într-o ofensivă surpriză, la sfârșitul anului trecut, potrivit președintelui Volodimir Zelenski. Cum au reușit? Potrivit oficialilor și consilierilor ucraineni, succesul Kievului se datorează sistemului german Gepard, un vehicul care poate trage fluxuri duble de cartușe de 35 mm asupra țintelor aeriene. Berlinul a trimis 30 de vehicule Gepard în Ucraina în 2022, încă șapte urmând să fie livrate în acest an, potrivit Politico

de Iulia Iancu

la 05.01.2023 , 09:52

Arma "misterioasă" cu care ucrainenii țin piept rafalelor de drone iraniene Arma "misterioasă" cu care ucrainenii țin piept rafalelor de drone iraniene - Profimedia Images

Arma, în esență un tun antiaerian care se află deasupra unui vehicul pe șenile, oferă Ucrainei un sistem mobil de apărare aeriană care a jucat un rol cheie în distrugerea dronelor și rachetelor rusești, pe măsură ce Kremlinul continuă să atace infrastructura electrică a țării. Atacurile aeriene au aruncat Kievul și alte orașe în întuneric și frig, afectând milioane de civili.

Din septembrie, apărarea antiaeriană ucraineană a distrus 540 de drone kamikaze iraniene, potrivit lui Yurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene. Gepard „este eficient împotriva acestor UAV, precum și împotriva rachetelor de croazieră”, a adăugat el, „dar nu este suficient”.

Având în vedere volumul amenințărilor cu drone și rachete, forțele ucrainene încă trebuie să folosească o gamă largă de sisteme scumpe de rachete antiaeriene, atât arme mai vechi din era sovietică, cât și sisteme radar mai noi și lansatoare de rachete trimise de aliații occidentali.

Articolul continuă după reclamă

Deși oficialii americani nu pot confirma numărul mare de drone doborâte, nu au niciun motiv să nu creadă ceea ce raportează partea ucraineană, a declarat un oficial al Departamentului Apărării. 

Pe acelaşi subiect

În timp ce Gepard s-a dovedit excepțional de eficient, Ucraina s-ar putea confrunta cu alte problemele. Multe dintre cartușele pentru cele două tunuri ale vehiculelor au fost fabricate în Elveția, iar guvernul de la Berna a refuzat să permită Germaniei să reexporte aceste cartușe în Ucraina, invocând statutul său neutru.

Noi probleme pentru Ucraina: ar putea rămâne fără muniție pentru Gepard

Ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht, a cerut guvernului elvețian 12.400 de cartușe, cerere care a fost respinsă. În decembrie, producătorul german Rheinmetall a declarat că va deschide o nouă linie de producție pentru a începe să producă muniție de 35 mm, deși primele bucăți nu vor fi disponibile până la sfârșitul acestui an.

Lipsa capacității industriale interne a alarmat din ce în ce mai mult guvernele occidentale, de la începutul războiului. Drept urmare, SUA și aliații săi europeni lucrează în grabă pentru a identifica munițiile pe care ar putea să le scoată din stocurile mai vechi și iau în considerare modalități de a începe să pună în comun resursele, pe măsură ce războiul din Ucraina continuă să epuizeze depozitele NATO.

La Washington au început discuții cu ușile închise privind utilizarea munițiilor din perioada Războiului Rece și modernizarea lor suficient cât să fie utile Kievului, potrivit unor oficiali americani. Un astfel de program a început deja, cu rachetele HAWK, fabricate în SUA., care au fost retrase în urmă cu mult timp, urmând să primească actualizările necesare pentru a fi trimise pe frontul din Ucraina.

Rachetele HAWK vor fi dotate cu mai multe lansatoare pe care Spania s-a angajat să le trimită Ucrainei. Sistemul HAWK este încă folosit în Europa și în alte părți, dar a fost eliminat treptat de armata americană la începutul anilor 90 în favoarea sistemului PATRIOT, ceea ce înseamnă că rachetele existente în depozitele americane trebuie modernizate. Statele Unite caută, de asemenea, modalități de a opri furnizarea de drone iraniene către Rusia.

„Căutăm modalități de a viza producția iraniană de UAV prin sancțiuni, controale la export și discutând cu companii private ale căror părți au fost folosite în producție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Adrienne Watson. „Evaluăm pașii suplimentari pe care îi putem lua în ceea ce privește controalele la export pentru a restricționa accesul Iranului la tehnologiile utilizate în drone”.

Iulia Iancu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Arma subestimată de ruși cu care ucrainenii țin piept atacurilor cu drone kamikaze iraniene. Aliații scot armament greu "de la naftalină" pentru Kiev