Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atac cu o substanţă chimică periculoasă, într-un centru comercial din Londra. Cel puţin şase victime

Cel puţin persoane au fost rănite la Londra, aseară, după ce au fost atacate cu o substanţă periculoasă, posibil acid, în apropierea unui centru comercial.

de Redactia Observator

la 24.09.2017 , 07:45

Cel puţin persoane au fost rănite la Londra, aseară, după ce au fost atacate cu o substanţă periculoasă, posibil acid, în apropierea unui centru comercial, relatează presa engleză.

Incidentul a avut loc în apropierea centrului comercial Westfield, din estul Londrei, şi nu se consideră că ar fi legat de terorism.

"Câteva persoane au fost rănite în diverse locuri din zona centrului comercial. Credem că este vorba de şase persoane. Aşteptăm să aflăm detalii", a anunţat Poliţia Metropolitană londoneză, într-un comunicat.

Articolul continuă după reclamă
Pe acelaşi subiect

Poliţiştii s-au prezentat la faţa locului după ce li s-a semnalat că un grup de bărbaţi ataca oamenii pulverizând o substanţă periculoasă.

Un martor, Hossen, în vârstă de 28 de ani, a declarat pentru The Guardian că a văzut o victimă alergând către toaleta unui restaurant fast food pentru "a-şi spăla acidul de pe faţă". 

Paul Gibson, reprezentant al serviciului de ambulanţă, a spus că la locul incidentului au fost trataţi cel puţin cinci pacienţi şi alţi trei răniţi au fost transportaţi la spital.

Un bărbat a fost arestat, fiind suspectat de vătămări corporale grave.

În ultimele luni, în Marea Britanie au avut loc mai multe atacuri cu acid.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Ştiri externe » Atac cu o substanţă chimică periculoasă, într-un centru comercial din Londra. Cel puţin şase victime