Avertismenul nepotului lui Oppenheimer, părintele bombei atomice: Lumea intră într-o nouă fază mai periculoasă ca oricând
Război în Ucraina. Charles Oppenheimer, nepotul renumitului fizician Robert Oppenheimer, care a contribuit la dezvoltarea bombelor atomice americane folosite împotriva Japoniei în finalul celui de-al Doilea Război Mondial, a subliniat luni, în timpul unei vizite la Tokyo, necesitatea unui dialog între principalele state nucleare, relatează Kyodo, citată de Agerpres.
Exprimându-şi opoziţia faţă de orice fel de arme nucleare, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Clubul Naţional de Presă din Japonia, Charles Oppenheimer (49 de ani) a avertizat că lumea "intră într-o nouă fază mai periculoasă ca oricând" până acum, pe fondul tensiunilor geopolitice în creştere.
Nepotul lui Oppenheimer subliniază necesitatea unui dialog între principalele puteri nucleare
Este nevoie de o intensificare a comunicării şi colaborării, în special între SUA, China şi Rusia, a afirmat el, invitând Japonia să se implice în acest proces pentru a facilita cooperarea în direcţia dialogului.
Mesajul său vine pe fondul îngrijorărilor crescânde în legătură cu posibila utilizare a armelor nucleare în războiul pe care Rusia îl duce în Ucraina şi de către Coreea de Nord, care în ultimul timp a efectuat o serie de teste cu rachete.
- Lovitură pentru Rusia. Putin şi Xi Jinpiing nu s-au înţeles pe "Power of Siberia 2". Chinezii vor să...
- Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează gravitatea...
- Arabia Saudită și Rusia spun adio visului de a vinde petrol cu 100 de dolari barilul. Ce prevede acordul OPEC+
- Cine a lăsat cinci sicrie la Turnul Eiffel. Erau acoperite cu steagul francez şi cu mesajul "soldații francezi...
Totodată, el a pledat pentru o mai mare utilizare a energiei nucleare pentru a combate schimbările climatice. Cunoştinţele ştiinţifice ar trebui să fie folosite pentru a crea un teren comun, potrivit acestuia. "Putem folosi aceeaşi ştiinţă şi tehnologie pentru a salva lumea în loc să o distrugem", a spus Oppenheimer.
În timpul primei sale vizite la Hiroshima, Oppenheimer s-a întâlnit sâmbătă cu câţiva hibakusha, aşa cum sunt numiţi în Japonia supravieţuitorii bombei atomice, inclusiv cu Hiroshi Harada, în vârstă de 84 de ani, care a fost director al Muzeului Memorial al Păcii din Hiroshima.
Robert Oppenheimer, supranumit "părintele bombei atomice", nu a vizitat Hiroshima sau Nagasaki - cele două oraşe care au fost vizate în 1945 de bombardamentele atomice - în timpul călătoriei sale din 1960 în Japonia, la recomandarea gazdelor sale japoneze, potrivit nepotului său.
"Sunt recunoscător că am avut experienţa de a putea merge acolo într-o excursie liniştită şi că am putut discuta în mod invidual cu oamenii", a spus el. "Ştiu că şi el şi-ar fi dorit asta, dar nu a putut să o facă", a spus Charles Oppenheimer, referindu-se la bunicul său.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰