Antena Meniu Search
x

Bătrân italian bătut, jefuit și înecat în mare. Doi români și-au aflat sentința, procurorii au făcut contestație

Românii Dorel Varga și Stela Gyongyi Rezmuves sunt acuzaţi că au bătut fără milă un bătrân italian de 79 de ani, după care l-au aruncat în mare, unde omul s-a înecat. O primă instanţă l-a condamnat pe bărbat la 25 de ani după gratii, iar pe femeie a achitat-o. Acum, procurorii au contestat decizia și cer închisoare pe viață pentru cei doi.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 27.02.2021, 11:51

Bătrân italian bătut, jefuit și înecat în mare. Doi români și-au aflat sentința, procurorii au făcut contestație - calabrianews.it

Dorel Varga și Stela Gyongyi Rezmuves, un cuplu de români din Italia, riscă să petreacă tot restul vieții în spatele gratiilor după ce au fost acuzați că l-au bătut pe Giglio Palmo Ciancio, un italian în vârstă de 79 de ani, l-au jefuit, iar apoi l-au aruncat în mare.

Potrivit procurorilor din Italia, românii l-au atacat pe italian, deposedându-l de bunurile pe care le avea asupra sa, bani şi un telefon mobil.

Apoi l-au târăt inconştient şi l-au aruncat în mare, în Pizzo Calabro, unde s-a înecat.

Crima abominabilă a avut loc în 2015, iar prima instanţă l-a condamnat pe Dorel Varga la 25 de ani de închisoare, iar pe Stela Gyongyi Rezmuves a achitat-o.

După ce au comis crima, Varga ar fi folosit cartela din telefonul bătrânului, astfel că anchetatorii au putut să dea de urma celor doi.

Inițial, o primă instanță l-a condamnat pe Dorel Varga la 25 de ani de închisoare, în timp ce Stela a fost achitată.

Acum, însă, procurorul general al Catanzaro a contestat decizia şi a cerut Curții de Apel Assize să îi condamne la detenţie pe viață pe amândoi, potrivit ilvibonese.it.

Curtea de Apel din Assize a fost astfel amânată pentru 12 martie pentru începerea discuției părților din proces (acuzație, apărare și părți civile).

Dorel Varga este acuzat că l-a ucis pe italianul Giglio Palmo Ciancio de 79 de ani și apoi l-a aruncat în mare.  Necropsia a stabilit că acesta era încă în viață, dar inconștient. Bătrânul italian a murit înecat în mare în cele din urmă. 

Filmul crimei din Pizzo Calabro

Giglio Palmo Ciancio a dispărut de acasă în dimineața zilei de 5 august 2015.

În acea zi, pensionarul italian s-a întâlnit cu Stela lângă spitalul din Vibo Valentia, apoi au mers împreună la Pizzo. Acolo, bărbatul ar fi  lovit în ceafă de cei doi români, care l-au deposedat de 800 de euro și de telefonul mobil. 

Apoi l-au târăt inconştient şi l-au aruncat în mare, în Pizzo Calabro, unde italianul s-a înecat.

Corpul lui  Palmo Giglio Ciancio a fost găsit în apă la Marina di Pizzo, cu pantalonii întoarși pe dos și plini cu pietre, cei doi români încercând să simuleze o sinucidere.

După crimă, Dorel Varga ar fi folosit cartela din telefonul bătrânului, pentru a rezerva o călătorie spre România, astfel că anchetatorii au putut să dea de urma lor.

Varga este  apărat de avocatul Giuseppe Di Renzo, în timp ce Stela Gyongyi Rezmuves este asistată de avocatul Antonino Catalano. Parte civilă în proces sunt Domenico Ciancio, fiul victimei, asistat de avocatul Francesco Sorrentino. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Bătrân italian bătut, jefuit și înecat în mare. Doi români și-au aflat sentința, procurorii au făcut contestație