Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Biden cere la ONU ca întreaga comunitate internațională să fie alături de Ucraina: "Rusia crede că lumea se va plictisi"

Preşedintele SUA, Joe Biden, le-a cerut marţi liderilor mondiali reuniţi la Adunarea Generală a ONU să fie alături de Ucraina în lupta sa împotriva invadatorilor ruşi, sperând că şi republicanii din Congres vor ţine seama de acest îndemn, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 19.09.2023 , 22:10

Președintele american Joe Biden Biden cere la ONU ca întreaga comunitate internațională să fie alături de Ucraina: "Rusia crede că lumea se va plictisi" - Profimedia Images

"Rusia crede că lumea se va plictisi şi îi va permite să brutalizeze Ucraina fără consecinţe", a declarat Biden în discursul său rostit la Adunarea Generală a ONU. "Dacă permitem ca Ucraina să fie ciopârţită, mai este independenţa oricărei naţiuni în siguranţă?" - a întrebat retoric şeful Casei Albe.

Biden a stârnit aplauze când a spus că Statele Unite şi aliaţii săi vor fi alături de lupta Ucrainei pentru libertate. "Rusia este singura responsabilă pentru acest război", a spus preşedintele. "Doar Rusia are puterea de a pune capăt acestui război imediat", a punctat el, potrivit News.ro.

Discursul lui Biden la adunarea anuală a ONU a fost evenimentul central al vizitei sale de trei zile la New York, care va include întâlniri cu şefii a cinci ţări din Asia Centrală, precum şi cu liderii Israelului şi Braziliei.

Articolul continuă după reclamă

Biden, un democrat, a făcut din mobilizarea aliaţilor SUA pentru a sprijini Ucraina o componentă principală a politicii externe americane, susţinând că lumea trebuie să trimită un semnal clar preşedintelui rus Vladimir Putin că nu va putea să reziste mai mult decât Occidentul.

Pe acelaşi subiect

Joe Biden, confruntat cu critici din partea republicanilor

Biden s-a confruntat însă cu critici din partea unor republicani care doresc ca Statele Unite să cheltuiască mai puţini bani pentru efortul de război. Fostul preşedinte Donald Trump, favorit pentru nominalizarea republicană la alegerile prezidenţiale din 2024, a promis că va încerca să pună capăt rapid războiului dacă va reveni la putere. Trump şi-a exprimat scepticismul cu privire la angajamentul Washingtonului faţă de aliaţii tradiţionali, inclusiv NATO, şi a fost elogios la adresa lui Putin, notează Reuters.

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, cel mai important republican de la Washington, a pus la îndoială faptul că Statele Unite ar trebui să continue să cheltuiască miliarde de dolari pe armament pentru Ucraina.

În discursul său, Biden a declarat că invazia Rusiei din 2022 şi ocuparea teritoriului Ucrainei au încălcat Carta fondatoare a ONU, al cărei principiu principal este respectul pentru suveranitate şi integritate teritorială. Comentariile sale au reluat ceea ce spusese şi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, care, în discursul său de deschidere a sesiunii de marţi, a declarat că invazia Rusiei "a dezlănţuit o reţea de oroare".

Un oficial al administraţiei Biden a declarat că preşedintele şi oficialii americani se vor concentra, de asemenea, în cadrul reuniunilor ONU, pe mobilizarea resurselor pentru infrastructură şi dezvoltare durabilă şi pe combaterea schimbărilor climatice.

O majoritate solidă de americani susţin furnizarea de armament Ucrainei pentru a se apăra împotriva Rusiei şi consideră că un astfel de ajutor demonstrează Chinei şi altor rivali ai SUA voinţa de a proteja interesele şi aliaţii SUA, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos din iunie.

Volodimir Zelenski va merge în vizită la Casa Albă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a asistat în persoană şi a aplaudat remarcile lui Biden înainte de propriul său discurs la Adunarea Generală, urmează să îl viziteze pe Biden la Casa Albă joi şi să se întâlnească şi cu unii lideri din Congres.

Statele Unite pregătesc un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina care să coincidă cu vizita lui Zelenski, iar Congresului i s-a cerut să aprobe miliarde de dolari în plus pentru asistenţă de securitate pentru restul anului.

"Avem încredere că va exista un sprijin bipartizan pentru acest lucru. Cred că şi preşedintele Zelenski are", a declarat reporterilor consilierul pentru securitate naţională de la Casa Albă, Jake Sullivan.

După discursul său, Biden urma să stea de vorbă cu Antonio Guterres pentru a discuta despre punctele fierbinţi ale lumii. Ulterior, el va participa la un summit cu preşedinţii a cinci ţări din Asia Centrală, o premieră. Acestea sunt Kazahstan, Republica Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, toate foste republici sovietice consiuderate sateliţi ai Moscovei.

Miercuri, Biden se va întâlni cu preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi va participa alături de acesta la un eveniment cu liderii sindicali din Brazilia şi Statele Unite. Tot miercuri, Biden va avea prima sa întâlnire faţă în faţă cu premierul israelian Benjamin Netanyahu de când acesta a recâştigat puterea în decembrie anul trecut. Sullivan a declarat că cei doi vor discuta despre "o viziune pentru o regiune mai stabilă, mai prosperă şi mai integrată, precum şi pentru a compara notele cu privire la contracararea şi descurajarea eficientă a Iranului".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Biden cere la ONU ca întreaga comunitate internațională să fie alături de Ucraina: "Rusia crede că lumea se va plictisi"