Adio, Spania, dar rămân cu tine! Declarația de independență a Cataloniei, semnată de Puigdemont, a fost simbolică
Liderul regiunii spaniole care a pus pe jar Europa a suspendat, aseară, declaraţia de independenţă. El a dat o şansă dialogului şi medierii.
Liderul regiunii spaniole care a pus pe jar Europa a suspendat, aseară, declaraţia de independenţă. El a dat o şansă dialogului şi medierii. A fost o decizie surprinzătoare pentru Madrid, care i-a cerut să nu adâncească şi mai tare actuala criză politică.
După discursuri apocaliptice, liderul catalan a făcut pasul înapoi. Adunaţi în centrul Barcelonei, susţinătorii independenţei Cataloniei au aplaudat gestul liderului lor.
Premierul de la Madrid, pe care liderii catalani l-au sfidat până acum, ameninţă să suspende autonomia regiunii.
Mariano Rajoy, premierul Spaniei:
Dacă domnul Puigdemont respectă legea, se va sfârşi o perioadă de ilegalitate şi incertitudine.
Catalanii speră acum că va urma măcar o perioadă lipsită de temeri şi de tensiuni.
Mulţi au o singură întrebare. Liderul catalan este în derivă sau doar precaut? Analiştii spun că a renunţat la declaraţia de independenţă din cauza efectelor negative cu care s-ar fi confruntat Catalonia pe plan economic.
Jose Luis Feito, analist economic:
Este sinucidere curată. Ar fi imposibil pentru orice companie, în special pentru orice bancă, să supravieţuiască o singură zi în aceste circumstanţe.
Fără să se bucure de sprijinul Uniunii Europene sau al vreunei alte ţări, regiunea spaniolă avea toate şansele să se confrunte cu un eşec.
