Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Caz rar: a fost descoperit al doilea pacient care s-a vindecat de HIV fără tratament

Cercetătorii susțin că au descoperit un al doilea caz în care un pacient a scăpat de virusul HIV, fără medicamente sau tratament, devenind încrezători că într-o zi ar putea găsi o modalitate prin care mai mulți oameni să fie vindecați de SIDA.

de Redactia Observator

la 17.11.2021 , 10:45

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Shutterstock

Este vorba despre o femeie din Argentina, iar medicii cred că sistemul imunitar al pacientei a eliminat singur virusul. Testele efectuate pe mai mult de un miliard de celule ale femeii nu au găsit nicio urmă viabilă a infecției, informează Archives of Internal Medicine.

Dacă acest proces ar putea fi exploatat, ar putea oferi o modalitate de a elimina sau de a vindeca eficient HIV, spun experții. Descoperirile sunt o dovadă în plus că există persoane care se nasc cu o rezistență naturală la HIV.

Tratamente antiretrovirale pe toată durata vieții

Articolul continuă după reclamă

Majoritatea persoanelor cu HIV au nevoie de terapie antiretrovirală (ART) pe toată durata vieții. Dacă încetează să ia aceste medicamente, virusul latent se poate trezi și poate cauza din nou probleme.

În ultimii ani, au fost raportate cazuri de "controlori de elită" care pot suprima virusul, cu ajutor, dar fără medicamente împotriva HIV.

Adam Castillejo, din Londra, a reușit să nu mai ia pastilele zilnice pentru HIV după ce a primit un tratament cu celule stem de la un donator, pentru cancer. Celulele sale infectate cu HIV au fost eliminate și înlocuite în timpul tratamentului împotriva cancerului. Și, în mod întâmplător, donatorul său a fost unul dintre cei 1% de oameni născuți cu gene care împiedică HIV să infecteze celulele.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Ştiri externe » Caz rar: a fost descoperit al doilea pacient care s-a vindecat de HIV fără tratament