Video "Chiar dacă votezi și după mori, merită". Trump îşi îndeamnă susţinătorii să vină la urne chiar dacă în Iowa sunt -22 de grade şi statul e îngropat sub zăpadă
Statul Iowa dă startul marelui an electoral în Statele Unite. Locuitorii de acolo decid ce candidat republican vor trimite mai departe în cursa pentru Casa Albă. Donald Trump conduce detașat sondajele politice, însă vremea din Iowa ar putea să-i dea peste cap planurile. Întreg statul este îngropat sub zăpadă, iar temperaturile ajung și la minus 22 de grade Celsius. Fostul preşedinte i-a îndemnat pe susținători să vină la urne, în ciuda temperaturilor extreme.
Aşa a fost întâmpinat fostul preşedinte al Statelor Unite în statul american Iowa. Câteva sute de susţinători şi voluntari, îmbrăcaţi cu haine groase şi cu şepci roşii, specifice campaniei electorale, s-au înghesuit la sediul de campanie din Indianola. Statul Iowa este primul care va stabili ce candidat republican va trimite în cursa pentru Casa Albă. "Chiar cred că Trump ar fi cel mai bun candidat, deoarece poate face faţă liderilor lumii şi lucrurilor ce țin de afaceri", a declarat Miriam Schultz, susţinătoare a fostului preşedinte.
Vremea, adversar neaşteptat pentru Trump
Şase candidaţi se luptă pentru nominalizarea republicană. Sondajele îl arată pe Donald Trump drept favorit pe buletinele de vot, în timp ce pentru locul doi, lupta se dă între guvernatorul statului Florida, Ron de Santis, şi Nikki Haley, fostă ambasadoare a Statelor Unite la ONU. Fostul preşedinte american are, însă, şi un alt adversar - vremea. Mercurul din termometre a coborât la sub 22 de grade Celsius, iar întreg statul american a fost îngropat sub troiene. "Ne bucurăm de un sprijin imens, dar e foarte urât afară", a declarat Donald Trump.
Trump şi-a îndemnat susţinătorii să se îmbrace călduros şi apoi a făcut o glumă în stilul care îl caracterizază. "Nu puteţi sta acasă! Chiar dacă îţi e rău ca unui câine, trebuie să ajungi! Chiar dacă votezi și după mori, merită", a declarat Donald Trump. Cursa alegerilor primare din Partidul Republican îi va duce pe candidați, pe rând, în fiecare dintre cele 49 de state americane rămase, până în luna iunie. Alegerile din Iowa sunt însă un exerciţiu de imagine important pentru Donald Trump. Suspendat de pe buletinele de vot din statele Colorado şi Maine şi pus sub acuzare în nu mai puţin de patru dosare, printre care cel pentru revolta de la Capitoliu, de pe 6 ianuarie 2021, el are nevoie de victorie pentru a demonstra că, în ciuda tuturor acestor probleme, americanii încă îl susţin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰