Chinezii nu mai ştiu cum arată CERUL ALBASTRU. Beijingul, RĂZBOI FĂRĂ MILĂ pentru a scăpa de norul toxic de deasupra capitalei (FOTO)
Premierul Li Keqiang a promis duminică să redea chinezilor un 'cer albastru', în timp ce ţara este din ce în ce mai regulat asfixiată de un nor de poluare toxică, transmite AFP.
Premierul Li Keqiang a promis duminică să redea chinezilor un 'cer albastru', în timp ce ţara este din ce în ce mai regulat asfixiată de un nor de poluare toxică, transmite AFP.
În discursul solemn rostit la deschiderea sesiunii anuale a Parlamentului, Li s-a arătat hotărât să 'poarte un război fără milă pentru a păstra cerul albastru', la două luni după un vârf de poluare în decursul căruia nordul Chinei a fost plasat, pentru şase zile, sub alertă roşie.
Numărul doi al regimului comunist a asigurat că guvernul său va întări în acest an normele ecologice şi le va aplica de o manieră mai strictă. 'Vom închide fără ezitare, potrivit legii', întreprinderile care nu se încadrează în normele de emisie, a declarat premierul Chinei, ţară aflată pe primul loc în topul mondial al poluării.
Cei care poluează pe ascuns sau care fraudează vor fi pedepsiţi cu severitate', a atenţionat acesta cadrele regimului. Promiţând combaterea poluării 'până la victoria finală', şeful guvernului de la Beijing a dat asigurări că 'albastrul azuriu se va vedea mai mult în fiecare an'.
- COD ROŞU la Beijing! Capitala chineză, PARALIZATĂ timp de cinci zile. Şcoli închise, restricţii severe de...
- ŞOCANT! Sute de elevi chinezi, OBLIGAŢI să susţină examene afară, în CEAŢĂ TOXICĂ!
- ŞOCANT! Sute de elevi chinezi, OBLIGAŢI să susţină examene afară, în CEAŢĂ TOXICĂ!
- Reacţia lui Trump şi JD Vance după ce o episcopă le-a cerut "milă" față de imigranți, lesbiene, gay,...
- "Sunt şi sionist şi nazist". Gluma lui Elon Musk după ce a fost acuzat că a făcut salutul nazist la inaugurarea...
El a menţionat în special poluarea provocată de utilizarea cărbunelui, care asigură încă 62% din balanţa energetică a Chinei, chiar dacă ponderea acestei energii poluante în mod special a scăzut cu două puncte anul trecut.
Peste trei milioane de gospodării vor trece de la cărbune la electricitate sau gaz în acest an, a indicat Li în faţa a 3.000 de deputaţi ai Adunării Naţionale Populare, reuniţi la Palatul Poporului din Beijing sub un cer neobişnuit de albastru.
Presa oficială a indicat în ultimele zile că industriile ar trebui să-şi închidă sau să-şi reducă producţia pentru a evita un nou episod de smog în capitală cu prilejul acestei reuniuni cruciale pentru imaginea regimului chinez.
În acelaşi discurs, premierul Li Keqiang a indicat că ţinta de creştere economică a Chinei pentru 2017 va fi de circa 6,5% sau mai mult, dacă este posibil în practică.
Sursa: Agerpres
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰