Video Cum vede Vladimir Putin viitorul războiului din Ucraina. Liderul rus va vorbi astăzi în Piața Roșie, la parada de Ziua Victoriei
Peste câteva ore, în Piaţa Roşie din Moscova are loc marea paradă care sărbătoreşte Ziua Victoriei din al Doilea Război Mondial. Se aşteaptă ca liderul de la Kremlin să facă anunţuri importante cu această ocazie. Deocamdată, armata rusă continuă bombardamentele fără nicio cruţare pentru populaţia civilă. Aproximativ 60 de oameni au murit într-un sat din regiunea Luhansk, după ce o bombă a lovit în plin şcoala în care se adăposteau.
Parada din Ziua Victoriei este, pentru Vladimir Putin, ocazia de a arăta lumii întregi forţa militară a Rusiei, pusă la îndoială de insuccesele din Ucraina. 11.000 de soldaţi şi peste 130 de tancuri şi vehicule blindate vor defila în Piaţa Roşie, care va fi survolată de 77 de avioane şi elicoptere. Nu vor lipsi rachetele balistice intercontinentale TOPOL şi cele cu rază mai scurtă de acţiune ISKANDER, care pot purta, şi ele, încărcături nucleare. Iar pe cer vor evolua bombardierele strategice TU-160 şi, pentru prima dată din 2010, "avionul apocalipsei" IL-80, post de comandă zburător în cazul unui război nuclear.
Vladimir Putin: "Victoria va fi a noastră"
"Astăzi, soldaţii noştri, la fel ca străbunii lor, luptă umăr la umăr pentru eliberarea patriei de gunoaiele naziste, încrezători că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră", afirmă Putin într-un mesaj către republicile autoproclamate din Donbas. Mesaje asemănătoare au fost trimise liderilor din ţările care au făcut parte din Uniunea Sovietică, cu excepţia Ucrainei şi a Georgiei. În cazul lor, mesajele au fost adresate doar "popoarelor" din cele două ţări.
Şi preşedintele Zelenski a difuzat un mesaj de Ziua Victoriei.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 75 LIVE TEXT. Alertă maximă de Ziua Victoriei: un anunţ de la Kremlin ar putea...
- Liderii G7 anunță că vor "elimina treptat" dependența energetică de Rusia, într-o declarație comună
- 9 Mai - ziua în care Putin ar putea arăta lumii cât de puternică este Rusia. Cel mai negru scenariu pentru Ucraina
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: În doi ani de ocupaţie, naziştii au ucis, aici, 10.000 de civili. În numai două luni de ocupaţie, Rusia a ucis 20.000. Armata noastră şi întregul nostru popor sunt urmaşii celor care au învins nazismul. Aşa că vor învinge din nou.
Zelenski a confirmat, mai târziu, un nou masacru în urma atacurilor ruseşti din Donbas. 60 de oameni au murit după ce militarii lui Putin au lansat bombe asupra unei şcoli, devenită adăpost.
A fost doar unul din zecile de bombardamente care au avut loc, în ultimele 24 de ore, în estul Ucrainei, dar şi din alte regiuni.
Continuă şi atacurile asupra oţelăriei Azovstal din Mariupol
Continuă şi atacurile asupra oţelăriei Azovstal din Mariupol, de unde au fost evacuaţi, sâmbătă, toţi civilii. În adăposturile complexului industrial au rămas militarii din regimentul Azov şi alte unităţi ucrainene. Ei refuză să se predea şi cer doar evacuarea camarazilor răniţi care se află alături de ei.
Ilia Samoilenko, ofiţer, regimentul Azov: Capitularea nu este o opţiune pentru noi, pentru că Rusia nu este interesată de vieţile noastre. Ei nu au interes să ne lase în viaţă.
Aliaţii occidentali continuă să-şi manifeste solidaritatea faţă de Ucraina, însoţită şi de ajutoare concrete. Preşedintele Zelenski a fost invitat la o teleconferinţă a liderilor din Grupul celor Şapte state mari puteri economice ale lumii. Acestea s-au angajat să renunţe, treptat, la toate importurile de petrol din Rusia şi au condamnat din nou invadarea Ucrainei. Premierul Canadei, una din membrele G7, s-a deplasat personal la Kiev.
Justin Trudeau, premierul Canadei: Este clar că Vladimir Putin este răspunzător pentru crime odioase de război. El trebuie să dea socoteală. Canada va susţine Ucraina, ca să se facă dreptate oamenilor ucişi şi brutalizaţi de Rusia.
Vizita premierului canadian a inclus şi un moment emoţionant dar mai destins: Zelenski l-a decorat, simbolic, pe câinele militar Patron, devenit celebru pentru depistarea minelor lăsate în urmă de ruşi.
O vizită-surpriză în Ucraina a făcut, ieri, prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden. Olena Zelenska, soţia preşedintelui, a întâmpinat-o într-un oraş de la graniţa cu Slovacia. Jill Biden a declarat că nu putea părăsi Europa fără a-i asigura, personal, pe ucraineni că Statele Unite sunt alături de ei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰