ZI NEAGRĂ în Italia. Premierul Matteo Renzi anunţă 120 de morţi şi peste 350 de răniţi în urma seismului. Bilanţul victimelor ar putea creşte
Premierul Matteo Renzi a declarat, miercuri seara, că bilanţul cutremurului din Italia a ajuns la cel puţin 120 de morţi, după ce un bilanţ oficial anterior anunţa 80 de morţi.

Premierul Matteo Renzi a declarat, miercuri seara, că bilanţul cutremurului din Italia a ajuns la cel puţin 120 de morţi, după ce un bilanţ oficial anterior anunţa 80 de morţi.
"Cel puţin 120 de vieţi au fost pierdute până acum, iar bilanţul nu este definitiv", a spus preşedintele Consiliului italian.
"Răniţii şi bolnavii care au fost conduşi de la Amatrice şi Accumoli cu elicoptere şi ambulanţe sunt 368 la număr", a precizat Renzi.
Centrul european de seismologie la Marea mediterană a anunţat că epicentrul seismului a fost localizat la nord-est de Roma, lângă Norcia, în Umbria, iar Institutul american de geofizică USGS a anunţat că acesta a avut magnitudinea de 6,2.
- Cât costă kitul de supraviețuire, recomandat în caz de dezastru. Ne poate ajuta să rezistăm 72 de ore
- Momentul în care o femeie gravidă este salvată de sub dărâmături după 60 de ore. "Mirosul morții" plutește...
- Un "megaseism", urmat de un tsunami, ar putea face până la 298.000 de morți în Japonia, avertizează Guvernul nipon
- Miracolul din Myanmar: un bărbat, scos de sub dărâmături la 40 de ore de la cutremurul devastator care a luat...
- Un cutremur de 5,1 a lovit Myanmar, la doar 2 zile de la seismul care a furat 1.700 de suflete. 300 de oameni sunt...
Un român a murit, doi au fost răniţi şi alţi nouă au fost daţi dispăruţi de către aparţinători în urma cutremurului ce a avut loc miercuri în Italia, a anunţat miercuri seara Ministerul Afacerilor Externe.
”Ministerul Afacerilor Externe anunţă cu profund regret decesul unui cetăţean român în urma cutremurului care a afectat, în cursul nopţii, regiunea centrală a Italiei. Misiunea diplomatică la Roma va asigura întreaga asistenţă consulară necesară în acest caz”, a anunţat MAE.
Alte două persoane de cetăţenie română au fost identificate printre răniţi şi au fost spitalizate. ”Un număr de nouă cetăţeni români rezidenţi în zona sinistrată au fost daţi dispăruţi de către aparţinători”, precizează ministerul.
Misiunea diplomatică română se află permanent în legătură cu autorităţile italiene şi a trimis la faţa locului două echipe consulare mobile (una de la ambasada României la Roma şi celalată de la consulatul general al României la Bologna), care încearcă să afle date despre alţi români care se află în zona seismului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰