De ce a înroșit Șoigu telefonul cu Occidentul duminică și ce ascunde de fapt amenințarea cu bombă murdară - Analiză ISW
Occidentul a acuzat luni Rusia că plănuieşte să folosească amenințarea unui atac cu o bombă murdară drept pretext pentru o escaladare în Ucraina. Rusia a înroșit telefonul duminică într-o încercare de a crea panică în Occident cu privire la un așa-zis atac cu bombă murdară, comis de ucraineni sub steag fals.
Experţii militari și de apărare de la Institutul pentru Studiul Războiului (Institute for the Study of War) au analizat ce se ascunde în spatele numeroaselor discuţii telefonice care au avut loc în ultimele zile între ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu și omologii săi occidentali. Aceste convorviri recente și acuzațiile considerate ”absurde” de ISW că Ucraina pregăteşte un atac cu ”bombă murdară” ca să dea vina pe Rusia, ar avea rolul de a pune presiune asupra Ucrainei să accepte concesii şi să intimideze NATO, susțin experții occidentali.
Serghei Şoigu a încercat, cel mai probabil, să reducă sau să suspende ajutorul militar acordat de Occident Ucrainei
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a încercat cel mai probabil să reducă sau să suspende ajutorul militar acordat de Occident Ucrainei, estimează ISW. Totodată, prin seria de apeluri telefonice alarmante de pe pe 23 octombrie cu mai mulţi miniştri ai apărării din NATO, rușii ar fi încercat să slăbească alianța. Şoigu şi-a sunat separat omologii din Franţa, Turcia, Marea Britanie și Statele Unite pe 23 octombrie, susținând că Ucraina se pregătește să efectueze un atac sub steag fals folosind o bombă murdară, adică un exploziv convențional care conține și material radioactiv, dar care nu este o armă nucleară, pentru a acuza Rusia că folosește arme de distrugere în masă.
Mass-media de stat din Rusia a amplificat aceaste acuzații pe care grupul de experți de la ISW le catalogheză ca fiind ”ridicole și false”. Precizările Ministerului rus al Apărării cu privire la aceste apeluri conțin mici diferențe. De exemplu, ministerul rus afirmă că Șoigu a discutat despre o ”tendință constantă spre o escaladare necontrolată” în Ucraina în apelul cu omologul său francez. Cu cei din Marea Britanie, Franța și Turcia a vorbit despre ”situația din Ucraina” și despre o presupusă ”bombă murdară” iar cu secretarul american al Apărării Lloyd Austin pur și simplu a discutat despre situația din Ucraina, fără a face referire la o bombă murdară. Șoigu a vorbit ultima dată cu Lloyd Austin pe 21 octombrie, adică a avut 2 telefoane în două zile, după o lungă perioadă de tăcere.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 243. Rusia susţine că Ucraina a intrat în "faza finală" pentru fabricarea unei...
- Serghei Șoigu anunță că Rusia a recrutat peste 200.000 de soldați de la decretarea mobilizării
- Război Rusia - Ucraina, ziua 210 LIVE TEXT. Peste 1.000 de persoane arestate în Rusia, la protestele faţă de...
Miniştrii de externe din Franţa, Marea Britanie şi Statele Unite au respins luni ”acuzaţiile, evident false, ale Rusiei, că Ucraina se pregăteşte să folosească o bombă murdară pe propriul teritoriu. Nimeni nu s-ar lăsa păcălit de o încercare de a folosi această acuzaţie drept pretext pentru o escaladare" a conflictului, au spus ei.
Think-tankul american ISW consideră că este puțin probabil ca Rusia să pregătească un atac iminent cu bombă murdară sub steag fals, adică pentru care să dea vina pe Ucraina. Acuzațiile lui Șoigu se încadrează în lunga campanie de dezinformare a rușilor. Kremlinul a susținut în repetate rânduri că statele occidentale vor ajuta Ucraina să efectueze un atac cu arme de distrugere în masă, sub steag fals încă din primele zile ale invaziei. Pe 4 aprilie, Ministerul rus al Apărării a susținut că deține informații că SUA ”pregătesc provocări pentru a acuza forțele armate ruse de folosire a unor arme nucleare, chimice, biologice sau tactice”. În discursul de dinaintea invaziei, Putin a susținut că Ucraina pregătește un atac nuclear împotriva Rusiei, iar mass-media de stat din Rusia a propagat în mod repetat că statele occidentale sprijină dezvoltarea de arme nucleare în Ucraina și planifică atacuri sub steag fals.
Potrivit ISW, acuzațiile lui Șoigu nu arată nici că Rusia s-ar pregăti să folosească arme nucleare nestrategice, adică tactice, în Ucraina. Deși ISW susține că nu poate prognoza momentul în care Putin va decide să folosească arme nucleare, este puțin probabil ca afirmațiile lui Șoigu să declanșeze un atac nuclear în speranța că acesta va șoca Ucraina și va forța Kievul să capituleze sau va determina Occidentul să întrerupă ajutorul Ucrainei.
Apelurile lui Șoigu și amenințările repetate și false cu atacuri cu bombă murdară sunt menite să intimideze statele occidentale și să reducă sprijinul acordat Ucrainei deoarece Rusia se confruntă cu eșecuri militare succesive și ar putea pierde vestul orașului Herson până la sfârșitul anului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰