Decizia radicală luată de Alec Baldwin, după tragedia de la filmările pentru ”Rust”. ”A fost isteric și absolut de neconsolat ore în șir”
Alec Baldwin a luat decizia de a se retrage din viața publică, după ce și-a împușcat mortal o colegă pe platoul de filmare al producției ”Rust”. "A fost isteric și absolut de neconsolat ore întregi. Toată lumea știe că a fost un accident, dar este absolut devastat", a declarat o sursă pentru People, după moartea Halynei Hutchins.
Alec Baldwin „anulează alte proiecte” ca urmare a tragediei ce s-a soldat cu moartea directorului de imagine Halyna Hutchins și rănirea regizorului Joel Souza, titrează revista People.
O sursă People a declarat că actorul, în vârstă de 63 de ani, intenționează ”să-și ia un timp pentru sine ca să își revină”, așa cum a mai făcut și în trecut. ”A fost devastator pentru el”, spune sursa. ”Așa se descurcă el în momentele dificile. Ori de câte ori se întâmplă ceva rău, pe termen scurt, se îndepărtează de ochii publicului”.
Apropiații lui Alec Baldwin susțin că actorul ”a fost isteric și absolut de neconsolat ore în șir”, în urma tragediei. ”Toată lumea știe că a fost un accident, dar el este absolut devastat”.
Joi, autoritățile au răspuns la un incident pe platoul Rust din New Mexico, în jurul orei 13:50, ora locală, în urma apelurilor la 911 care indicau că „o persoană a fost împușcată pe platou”, a scris Departamentul Sheriff din Santa Fe, într-un comunicat de presă.
- Detalii înfiorătoare: Cu doar 6 ore înainte ca Alec Baldwin să o omoare pe Halyna, mai mulți cineaști au...
- Mesajul transmis de soțul Halynei Hutchins, femeia împușcată de Alec Baldwin în timpul filmărilor la producția...
- Arma de recuzită folosită de Alec Baldwin avea muniţie reală. Actorul a împuşcat din greşeală o femeie în...
Alec Baldwin a împușcat-o mortal pe Halyna Hutchins, în timpul unui test cu camera foto
După investigații suplimentare, departamentul șerifului a aflat că Hutchins, în vârstă de 42 de ani, și Souza, în vârstă de 48 de ani, au fost „împușcați când o armă de foc a fost descărcată” de către Baldwin, în vârstă de 63 de ani, în timpul unui test cu camera foto.
Hutchins a fost transportată cu avionul la Spitalul Universității din New Mexico, unde a murit din cauza rănilor. Souza a fost internat în spital, ulterior fiind externat pentru că rana nu i-a pus viața în pericol.
Arma de recuzită folosită de Alec Baldwin avea muniţie reală
Polițiștii americani au stabilit că arma de recuzită pe care a folosit-o Alec Baldwin pe platoul de filmare avea muniție reală.
„Nu există cuvinte care să descrie şocul şi tristeţea în legătură cu tragicul accident care i-a luat viaţa lui Halyna Hutchins, o soţie, o mamă şi o colegă profund admirată. Cooperez cu poliţia în cadrul investigaţiei pentru a explica cum s-a întâmplat această tragedie şi sunt în contact cu soţul ei, oferind suport lui şi familiei sale. Inima mea este frântă pentru soţul ei, pentru copilul lor şi pentru toţi cei care au cunoscut-o şi iubit-o pe Halyna”, a transmis Alec Baldwin printr-o postare făcută ieri pe reţelele de socializare.
Alec Baldwin s-a prezentat singur la poliţie pentru a fi audiat, dar a fost eliberat fără a se formula vreo acuzaţie la adresa sa, după ce a explicat cu lux de amănunte ce s-a întâmplat. Toţi cei de pe platoul de filmare sunt în stare de şoc. În fotografii surprinse imediat după incidentul tragic, Alec Baldwin e un om la pământ. Într-una dintre poze vorbeşte la telefon şi pare că plânge, iar în a doua, stă aplecat cu mâinile sprijinite de genunchi, semn că nu îşi revine din şoc. Martorii spun că imediat după incident, actorul a întrebat de ce i-a fost dată o armă cu gloanţe reale, în loc de gloanţe oarbe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰