Antena Meniu Search
x

Curs valutar

DETALIUL NEŞTIUT al Brexitului! Cerere FĂRĂ PRECEDENT înaintată la Bruxelles de negociatorul Comisiei Europene (VIDEO)

Negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, vrea ca oficialii britanici şi europeni să lucreze în franceză în cursul negocierilor de divorţ, a declarat un oficial UE apropiat dosarului, citat de The Independent.

de Redactia Observator

la 01.04.2017 , 13:27

Negociatorul Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, vrea ca oficialii britanici şi europeni să lucreze în franceză în cursul negocierilor de divorţ, a declarat un oficial UE apropiat dosarului, citat de The Independent.

Michel Barnier, fost ministru francez de Externe, care va conduce separarea compleză a Londrei, vrea ca limba sa maternă să fie folosită la reuniuni şi în documente.

Articolul continuă după reclamă

Folosirea limbii franceze ar marca o îndepărtare de la practica standard în rândul echipelor multinaţionale de la Bruxelles, unde este preferată engleza de circa două decenii. Chiar şi oficialii din puterile fondatoare ale UE – Germania şi Franţa – comunică între ei în engleză.

Pe acelaşi subiect

O astfel de decizie ar transmite, însă, un semnal Londrei că UE intenţionează să îşi pună propriile interese pe primul plan în discuţiile pentru Brexit.

Mulţi diplomaţi britanici de la Bruxelles vorbesc fluent franceza, însă acest lucru nu este valabil şi pentru miniştrii de la Londra.

Barnier, în vârstă de 65 de ani, fost comisar UE până în 2014, a avut o relaţie dificilă cu Londra, pentru că a încercat să înăsprească reglementările privind industria serviciilor financiare din Regat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » DETALIUL NEŞTIUT al Brexitului! Cerere FĂRĂ PRECEDENT înaintată la Bruxelles de negociatorul Comisiei Europene (VIDEO)