Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi parașutiști s-au prăbușit de la zeci de metri înălțime, după ce s-au ciocnit în aer, pe un aerodrom din Italia. Încercau să stabilească un record

Doi parașutiști experimentați, cu sute de salturi în spate, au murit ieri dimineață, pe un aerodrom din Italia, după ce s-a ciocnit la 100 de metri deasupra solului, iar sforile parașutelor s-ar fi încurcat. Cei doi, împreună cu alți 30 de parașutiști, participau la o competiție, în încercarea de a stabili un record. 

de Veronica Micu

la 19.06.2022 , 12:53

Tragedia a avut loc sâmbătă dimineață, pe aerodromul Campovolo din Reggio Emilia, Italia.

Potrivit publicației La Stampa, în accidentul cumplit și-au pierdut viața Fabrizio Del Giudice, în vârstă de 54 de ani, și Gabriele Grossi, de 35 de ani, ambii instructori de parașutism.

În urma cercetărilor, polițiștii din Reggio Emilia, coordonați de procurorul Cristina Giannusa, au refăcut filmul nenorocirii: cei doi parașutiști s-ar fi ciocnit în faza de zbor deschis, când se aflau la 100 de metri deasupra solului. Apoi, în timpul coborârii, sforile celor două parașute s-ar fi încurcat, provocând prăbușirea bărbaților la pământ, de la aproximativ 50 de metri înălțime.

Articolul continuă după reclamă

Din investigațiile inițiale ale anchetatorilor, se pare că Grossi, cel mai tânăr dintre cei doi parașutiști, s-a apropiat prea mult de Fabrizio Del Giudice, provocând astfel căderea fatală.

Pe acelaşi subiect

Echipajele de prim-ajutor au încercat să-i salveze, însă efortul a fost în zadar.

Cei doi sportivi au fost declarați decedați.

Cei doi parașutiști încercau să stabilească un record

Potrivit ANSA, în momentul producerii accidentului, cei doi se aflau într-o formație de 32 de parașutiști care executau o coregrafie, în vederea stabilirii unui record.

Competiția a fost organizată de școala de parașutism Body Fly University (BFU), care a explicat, într-un mesaj postat pe Facebook, cum s-a produs nenorocirea:

"BFU, cu mare regret, trebuie să anunțe că astăzi (ieri n.r.), în jurul orei 10.15, în timp ce încercau să stabilească un record, împreună cu alți 32 de parașutiști, în faza aterizare finală, la aproximativ 50 de metri deasupra solului, doi instructori experimentați s-au ciocnit în aer. Altitudinea extrem de joasă și violența impactului au împiedicat orice încercare de rezolvare a răsucirii celor două pânze, iar cei doi au căzut la pământ".

Acum, anchetatorii urmează să stabilească ce s-a întâmplat și să constate orice responsabilitate.

"Ai plecat făcând ceea ce iubeai, acum învață-i pe îngeri să zboare. Odihnește-te în pace fratele meu mai mare", a scris pe Facebook Claudio, fratele lui Gabriele Grossi.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Doi parașutiști s-au prăbușit de la zeci de metri înălțime, după ce s-au ciocnit în aer, pe un aerodrom din Italia. Încercau să stabilească un record