Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Egipt: 241 de jihadişti, ucişi în decurs de cinci zile în Sinai de armată

Armata egipteană a anunțat luni că a ucis în decurs de cinci zile în Peninsula Sinai 241 de combatanți, inclusiv jihadiști ai organizației Statul Islamic (SI), aflați la originea unui atac spectaculos lansat săptămâna trecută

de Redactia Observator

la 06.07.2015 , 17:03

Armata egipteană a anunțat luni că a ucis în decurs de cinci zile în Peninsula Sinai 241 de combatanți, inclusiv jihadiști ai organizației Statul Islamic (SI), aflați la originea unui atac spectaculos lansat săptămâna trecută

Cei 241 de combatanți au fost omorâți în perioada 1-5 iulie, iar alte patru persoane care erau căutate, precum și 29 de suspecți au fost arestați, indică un comunicat difuzat pe pagina de Facebook a purtătorului de cuvânt al armatei egiptene.

Fotografii cu combatanții morți au fost publicate o dată cu acest comunicat.

Articolul continuă după reclamă

Armata egipteană a fost desfășurată în Sinai într-o regiune de frontieră cu Israelul și Fâșia Gaza, unde forțele de securitate se confruntă cu o insurecție islamistă de la destituirea, în iulie 2013, a președintelui Mohamed Morsi de către actualul șef al statului egiptean, Abdel Fatah Al-Sissi.

Pe 1 iulie, combatanți ai ramurii SI din Egipt au lansat o serie de atacuri, fără precedent, împotriva armatei în localitatea Sheikh Zuweid (Nord-Sinai), provocând zeci de morți.

Purtătorul de cuvânt al armatei a indicat că au fost uciși în lupte 21 de soldați și peste o sută de jihadiști, dar media au publicat bilanțuri mult mai mari, citând responsabili din domeniul securității.

''Situația este total stabilă'', afirma sâmbătă președintele Al-Sissi în cursul unei vizite surpriză în nordul Sinaiului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Egipt: 241 de jihadişti, ucişi în decurs de cinci zile în Sinai de armată