Video Filmul masacrului din Oregon. Copilul de 16 ani a deschis focul într-o școală și a ucis 3 copii și un profesor
"Vânătoare" de copii într-o şcoală din Statele Unite. Un adolescent a ucis trei elevi, cu vârste între 5 şi 11 ani, dar şi un profesor. A tras cu arma la întâmplare, până când a fost împuşcat mortal de tatăl unui alt elev.
Atacul armat a avut loc la ora prânzului în Bend, un oraş cu 100.000 de locuitori din statul Oregon. Adolescentul a tras primele focuri în faţa şcolii, în direcţia unui şofer care l-a văzut cu arma în mână.
"Aproape m-a nimerit. Glonţul a trecut pe lângă locul din dreapta, prin geam", a afirmat şoferul atacat.
"L-am văzut cum a sărit gardul cu arma în mână. Am crezut că nu văd bine, mi-am spus că nu este posibil aşa ceva", a spus un martor.
Trei minute de groază
În timp ce martorii sunau după ajutoare, atacatorul a distrus uşile şcolii, a intrat în clase şi a deschis focul în direcţia copiilor şi a profesorilor. La trei minute de la primele apeluri, la faţa locului au ajuns şi forţele de ordine.
"La ora 13:02, primii noștri polițiști au sosit la fața locului. Câteva momente mai târziu, un polițist a raportat că suspectul fusese împușcat de un membru al comunității, care îl văzuse pe suspect intrând în școală, l-a urmărit în interior și l-a confruntat", a afirmat Mike Krantz, şeful departamentului de poliţie.
Un tată a intrat în școală după atacator și l-a împușcat mortal
Bărbatul, care este tatăl unui elev al şcolii, l-a împuşcat mortal pe agresor.
"Membrului comunității care a intervenit cu eroism pentru a opri pierderi de vieți omenești suplimentare îi spun: acțiunile dumneavoastră poartă o grea povară emoțională și vreau doar să știți că gândurile mele se îndreaptă și către dumneavoastră", a declarat Tina Kotek, guvernatoarea statului Oregon.
Din păcate, în cele trei minute de masacru, trei copii şi-au pierdut vieţile. Aveau 5, 8 şi 11 ani. Alături de ei, un profesor a fost şi el împuşcat mortal. Pentru părinţii elevilor au urmat clipe de groază, în care nu au ştiut dacă printre victime se numără şi copiii lor.
"Am auzit sirenele şi am venit la şcoală şi atunci am aflat. Nu ai cum să fii pregătit pentru aşa ceva", a afirmat un martor.
Cu ajutorul FBI-ului, poliţiştii încearcă acum să afle care au fost motivele pentru care adolescentul de 16 ani a deschis focul. Anchetatorii au aflat doar că locuia în oraş şi că a folosit în atac puşca de vânătoare a mamei lui.
