Video Kievul ar putea cădea în 72 de ore, susțin serviciile secrete occidentale. Liderul de la Moscova ar pregăti o invazie de tip fulger
Mai puţin de două săptămâni ne-ar despărţi de un război în Ucraina. Este estimarea serviciilor secrete occidentale, care ar fi pus mâna pe planurile de război ale lui Vladimir Putin. Liderul de la Moscova ar pregăti o invazie de tip fulger, un scenariu care ar duce la cucerirea capitalei Kiev în numai trei zile. Numărul victimelor ar fi unul uriaş, cel puţin 65.000 de oameni şi-ar pierde viaţa.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Un fost comandant NATO prezice cum se va încheia războiul din Ucraina sub conducerea lui Trump: "Nu e chiar cel mai rău scenariu din lume"
Invazia Ucrainei ar urma să înceapă în jurul datei de 15 februarie printr-o operaţiune de tip război fulger. Soldații ruși ar putea înconjura sau captura Kievul, în 72 de ore. Președintele Volodimir Zelenski va fi îndepărtat de la putere şi înlocuit cu un lider prorus, iar cei care se opun noului regim ar ajunge în lagăre, dacă informaţiile culese de agenţi occidentali sunt corecte. În ciuda ofensivei de scurtă durată, bilanţul ar fi unul tragic. Invazia Ucrainei ar urma să facă peste 50.000 de morţi, numai în rândul civililor. 15.000 de soldaţi ucraineni şi 4000 de militari ruşi ar putea pieri în lupte.
Dan Hoffman, fost comandant al biroului CIA de la Moscova: Mi-am petrecut o perioadă bună, din carierea mea în CIA, încercând să privesc lumea prin ochii lui Vladimir Putin. Nimic nu îl sperie mai mult decât democraţia. Acum savurează faptul că Rusia poate negocia cu o superputere precum Statele Unite.
Între timp, pentru armata rusă, toate durmurile din Rusia, fie rutiere sau feroviare, duc la graniţa cu Ucraina, unde au deja 83 de batalioane tactice. În plus, în Marea Neagră, Moscova are mobilizate deja mai multe nave de asalt amfibii şi submarine, pe care să poată conta dacă Vladimir Putin decide să înceapă invazia din sudul Ucrainei.
Dan Hoffman, fost comandant al biroului CIA de la Moscova: Putin trebuie să calculeze bine, trebuie să fie atent, să nu aducă un război asupra ţării sale, care poate duce şi la căderea sa. Şi el se teme de NATO.
- Rusia a trimis bombardiere care pot transporta armament nuclear în Belarus. Lukașenko: În cazul în care va...
- O bunicuță din Kiev se antrenează alături de armată pentru a-și apăra țara de o eventuală invazie a Rusiei
- Oficiali americani: Rusia are deja pregătită 70% din armata necesară unei invazii la scară largă în Ucraina....
În România sun așteptați 1.000 de soldați americani
La noi, cei care locuiesc lângă baza militară Mihail Kogălniceanu se pregătesc să primească noile trupe americane.
Localnică: Sunt obișnuită cu zgomotele astea de când au venit, nu ne e teamă că dacă e doamne ferește să se întâmple ceva, asta e. Te culci seara și dimineața nu te mai scoli, dar nu mi-e teamă.
Unii localnici privesc toată această desfăşurare de forţe cu emoţie.
Localnici: După toate știrile de la televizor, suntem îngrijorați, ăsta e singurul inconvenient, dar nu ni se pare nimic ceva bun pentru viitor.
Andreea Filip, reporter Observator: O mie de soldați americani sunt așteptați de săptămâna viitoare să ajungă în România. Cel mai probabil vor fi cantonați la baza din Mihail Kogălniceanu. Aici mai sunt deja alți 800 de soldați americani.
Cei o mie de soldaţi provin din Regimentul 2 Cavalerie al Statelor Unite, unitate mecanizată staționată la baza Vilseck din Germania. Alţi aproape 2.000 de militari americani au fost detaşaţi de la Fort Bragg, North Carolina, cu destinaţia Polonia.
Marii lideri ai Europei sunt însă într-o cursă contracronometru pentru a-l convinge pe Vladimir Putin să renunţe la planurile războinice. Mâine este la Kremlin preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, iar la jumătatea lunii merge la Moscova cancelarul german, Olaf Scholz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰