Antena Meniu Search
x

Kim Jong-un a trimis peste 1000 de containere de armanent militar în Rusia. Ce speră să obțină la schimb de la Vladimir Putin

Coreea de Nord a livrat "peste o mie de containere" cu echipamente militare şi muniţii către Rusia în ultimele săptămâni, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Casei Albe, calificând aceasta drept o evoluţie îngrijorătoare care stârneşte preocupare cu privire la relaţia militară extinsă între cele două ţări, potrivit AFP şi Reuters.

de Adrian Popovici

la 13.10.2023, 22:49

Kim Jong-un, liderul Coreei de Nord (stânga) și Vladimir Putin, președintele Rusiei (dreapta)
Kim Jong-un a trimis peste 1000 de containere de armanent militar în Rusia. Ce speră să obțină la schimb de la Vladimir Putin - Profimedia

Casa Albă a prezentat o serie de imagini din satelit care, potrivit acesteia, indică faptul că o cantitate de muniţii dintr-un depozit din Coreea de Nord (Republica Populară Democrată Coreeană/RPDC) a fost încărcată pe o navă sub pavilion rusesc, iar apoi transportată pe calea ferată la un depozit din apropierea graniţei de sud-vest a Rusiei. Livrarea a avut loc între 7 septembrie şi 1 octombrie, precizează SUA.

"Condamnăm RPDC pentru că a furnizat Rusiei acest echipament militar, care va fi folosit pentru a ataca oraşe ucrainene, pentru a ucide civili ucraineni şi pentru a promova războiul nelegitim al Rusiei", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Executivul american a publicat un infografic care ilustrează, potrivit acestuia, traseul anumitor containere dintr-un port din Coreea de Nord până la un depozit rusesc de lângă graniţa cu Ucraina. Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit luna trecută într-un summit rar, în cadrul căruia au discutat chestiuni militare, războiul din Ucraina şi un posibil ajutor rusesc pentru programul secret de sateliţi al Phenianului.

Ce primește Coreea de Nord în schimbul armelor trimise pe frontul din Ucraina?

Pe acelaşi subiect

În schimbul acestui sprijin, Coreea de Nord urmăreşte de asemenea să obţină echipamente militare ruseşti şi "tehnologii sofisticate", în special avioane, rachete, vehicule blindate şi echipamente pentru producţia de rachete balistice. Statele Unite monitorizează îndeaproape dacă Moscova va livra astfel de arme, dar primele semne de nave ruseşti care descarcă materiale în Coreea de Nord pot reprezenta livrări iniţiale, a declarat Kirby.

"Acest parteneriat militar în expansiune între RPDC şi Rusia, inclusiv orice transfer de tehnologie din partea Rusiei către RPDC, subminează stabilitatea regională şi regimul global de neproliferare", a subliniat Kirby.

SUA afirmă că vor continua să aplice sancţiuni, să denunţe presupusele tranzacţii cu arme şi să demonstreze la Naţiunile Unite că aceste acţiuni încalcă rezoluţiile Consiliului de Securitate.

"Nu vom permite ca RPDC să ajute în secret maşina de război a Rusiei. Iar lumea ar trebui să ştie despre sprijinul pe care Rusia îl poate oferi din nou RPDC în schimb", a declarat Kirby.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Stiri externe » Kim Jong-un a trimis peste 1000 de containere de armanent militar în Rusia. Ce speră să obțină la schimb de la Vladimir Putin