Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Moscova a jurat răzbunare pentru ''atacul terorist'' asupra podului din Crimeea: "Acţiuni barbare şi nu vor rămâne fără răspuns"

Război în Ucraina. Ministerul rus de Externe a condamnat sâmbătă ceea ce a numit "atacul terorist" ucrainean asupra podului din Crimeea, afirmând că a pus în pericol vieţile unor civili nevinovaţi şi a jurat răzbunare, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 12.08.2023 , 17:44

podul din Crimeea, atacat de ucraineni Mosova a jurat răzbunare pentru ''atacul terorist'' asupra podului din Crimeea: "Acţiuni barbare şi nu vor rămâne fără răspuns" - Twitter

"Nu poate exista nicio justificare pentru astfel de acţiuni barbare şi nu vor rămâne fără răspuns", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe de la Moscova, Maria Zaharova, pe aplicaţia de mesagerie Telegram, potrivit Agerpres.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Anterior, MAE rusesc a anunţat că a dejucat un atac ucrainean cu două rachete asupra podului de 19 km, care leagă Rusia de peninsula Crimeea anexată peste strâmtoarea Kerci.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Ministerul a precizat, de asemenea, că forţele ruse au doborât şi un număr de drone ucrainene care au vizat peninsula Crimeea.

Podul din Crimeea, atacat de ucraineni

Explozii în zona podului Kerci din Crimeea. Ruşii susţin că au doborât două rachete inamice, însă structura nu a fost afectată. Podul a fost atacat cu o rachetă antiaeriană S-200 transformată pentru lovituri la sol. Localnicii au surprins mai multe imagini din timpul exploziilor. 

Potrivit ministerului rus al Apărării, podul a fost atacat cu o rachetă antiaeriană S-200 transformată pentru lovituri la sol. "Racheta ucraineană a fost detectată la timp şi interceptată în aer de sistemele de apărare antiaeriană ruseşti. Nu au existat răniţi sau pagube", a adăugat ministerul pe Telegram.

Guvernatorul rus al peninsulei anexate Crimeea, Serghei Aksionov, a făcut referire la două rachete ucrainene, şi nu una, care au fost doborâte în apropierea strâmtorii Kerci. "Podul Crimeei nu a fost avariat", a indicat el pe Telegram. Potrivit unui consilier al lui Aksionov, Oleg Kriutcikov, o perdea de fum a fost desfăşurată de forţele speciale ca mijloc suplimentar de apărare, iar traficul pe pod "va fi reluat în scurt timp".

Oodul lui Putin a fost vizat de mai multe ori de atacuri ucrainene

Podul Crimeei, construit cu mari cheltuieli la ordinul preşedintelui rus Vladimir Putin după anexarea peninsulei în 2014, a fost vizat de mai multe ori de atacuri ucrainene. Cel mai recent atac, în luna iulie, a provocat pagube majore la secţiunea rutieră a podului, care serveşte, de asemenea, la transportul de echipamente militare către armata rusă care luptă în Ucraina.

Podul din beton, cu o lungime de 18 kilometri, inaugurat în 2018 de Vladimir Putin, este format din două structuri paralele, una rezervată traficului rutier şi cealaltă traficului feroviar. Preşedintele rus a ordonat ca securitatea Podului Crimeei să fie sporită după ultimul atac. Teritoriul Crimeei în sine este, de asemenea, vizat în mod regulat de lovituri ucrainene. Rusia a anunţat că a doborât 20 de drone care vizau peninsula în cursul nopţii trecute. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Moscova a jurat răzbunare pentru ''atacul terorist'' asupra podului din Crimeea: "Acţiuni barbare şi nu vor rămâne fără răspuns"