Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Nemţii spun că gazoductele Nord Stream ar putea să nu mai fie folosite niciodată. Ce se întâmplă dacă nu sunt reparate rapid

Autorităţile germane consideră că scurgerile de gaze detectate luni din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 ar putea sa facă inutilizabile pentru totdeauna aceste conducte - ce leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică - dacă nu se intervine rapid pentru repararea lor, potrivit unor surse guvernamentale de la Berlin, citate miercuri de cotidianul german Der Tagesspiegel, preluat de agenţiile Reuters şi EFE.

de Redactia Observator

la 28.09.2022 , 17:18

Nemţii spun că gazoductele Nord Stream ar putea să nu mai fie folosite niciodată. Ce se întâmplă dacă nu sunt reparate rapid - Profimedia

Conform acestor surse, dacă gazoductele nu vor fi reparate rapid în ele vor pătrunde volume mari de apă sărată ce vor provoca o coroziune ireversibilă, notează Agerpres. Cele trei scurgeri au fost semnalate luni, două în zona economică exclusivă a Danemarcei şi una în cea a Suediei, conform autorităţilor acestor ţări şi celor germane fiind vorba cel mai probabil despre acte de sabotaj, ipoteză susţinută de exploziile subacvatice înregistrate de centrele seismice. Guvernul danez a atenţionat că investigarea cauzelor ar putea dura mai multe săptămâni.

Reacţia venită de la Kremlin după avariile de la Nord Stream

În timp ce unele suspiciuni se îndreaptă către Rusia, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a descris drept ''absurdă'' ideea că Rusia ar putea fi în spatele avarierii gazoductelor, argumentând că aceasta nu este nici în interesul Rusiei şi nici în cel al Europei, iar firmele americane ce exportă gaze naturale lichefiate în Europa sunt marele beneficiare ale scoaterii complete din funcţiune a gazoductelor Nord Stream.

Articolul continuă după reclamă

La rândul ei, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a insinuat o implicare a Washingtonului, amintind că în februarie preşedintele Joe Biden a spus că ''dacă Rusia invadează (Ucraina), atunci nu va mai exista Nord Stream 2'', iar marţi fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski a postat pe Twitter o imagine cu scurgerea de gaze din Marea Baltică, deasupra căreia a scris mesajul: ''Mulţumim, SUA''.

Operatorul conductei Nord Stream 1 a apreciat miercuri că repararea acesteia este o opţiune, de îndată ce vor fi evaluate pagubele, ceea ce însă deocamdată compania nu poate face pentru că autorităţile au închis zonele respective. În cazul conductei Nord Stream 2, care nu a fost folosită deloc, întrucât sancţiunile impuse Rusiei după agresiunea contra Ucrainei au împiedicat darea ei în exploatare, operatorul conductei afirmă că, pe lângă problema pusă de afectarea integrităţii structurale a gazoductului, reparaţiile ar putea fi îngreunate şi de faptul că societatea care o deţine este vizată de sancţiunile adoptate de SUA după invazia rusă în Ucraina

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ați accesa un credit prin programul Family Start pentru a acoperi alte credite existente?
Observator » Ştiri externe » Nemţii spun că gazoductele Nord Stream ar putea să nu mai fie folosite niciodată. Ce se întâmplă dacă nu sunt reparate rapid