Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Nu vom permite teroriştilor să distrugă democraţia". Zelenski i-a mulțumit lui Biden, după discursul istoric, și a anunțat că Ucraina a primit rachete ATACMS

Război în Ucraina. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a mulţumit vineri omologului său american, Joe Biden, pentru discursul acestuia de joi seară din Biroul Oval, în care a afirmat că Hamas şi Rusia reprezintă o ameninţare pentru democraţii şi a anunţat că va cere Congresului un pachet comun de ajutor pentru Israel şi Ucraina, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 20.10.2023 , 13:13

"Nu vom permite teroriştilor să distrugă democraţia". Zelenski i-a mulțumit lui Biden, după discursul istoric, și a anunțat că Ucraina a primit rachete ATACMS "Nu vom permite teroriştilor să distrugă democraţia". Zelenski i-a mulțumit lui Biden, după discursul istoric, și a anunțat că Ucraina a primit rachete ATACMS - Facebook

"Îi mulţumesc preşedintelui Joe Biden pentru discursul său puternic. Împreună, nu vom permite ca ura să distrugă libertatea şi nu vom permite teroriştilor să distrugă democraţia", a comentat Zelenski discursul lui Biden pe contul său de socializare X.

Şeful statului ucrainean şi-a exprimat recunoştinţa "pentru tot sprijinul acordat de Statele Unite şi pentru credinţa lor neclintită în umanism, libertate, independenţă şi pentru susţinerea ideii că ordinea internaţională bazată pe reguli trebuie să prevaleze întotdeauna". "Obiectivul nostru comun", a adăugat Zelenski, "este să protejăm modul liber de viaţă pentru toate ţările noastre", a adăugat el.

Într-o referire clară la Ucraina şi Israel, liderul ucrainean a remarcat că "lumea, şi în special naţiunile care se confruntă cu agresiunea şi terorismul, se uită la America ca la un lider în păstrarea libertăţii noastre comune".

Articolul continuă după reclamă

Zelenski şi-a încheiat mesajul remarcând "sprijinul ferm al celor două partide" reprezentate în Congresul SUA, Partidul Democrat şi Partidul Republican, pentru "toţi luptătorii noştri şi pentru întreaga noastră naţiune". "Este extrem de încurajator", a adăugat el.

Pe acelaşi subiect

Ce a declarat Zelenski, după discursul istoric de la Casa Albă

"Investiţia Statelor Unite în apărarea Ucrainei va garanta securitatea pe termen lung a Europei şi a lumii", a insistat Zelenski, în aceeaşi linie cu ceea ce a transmis şi Biden în discursul său de joi seară, în care a apreciat că a acorda ajutor financiar Ucrainei "este o investiţie inteligentă care va plăti dividende pentru securitatea americană generaţii de acum încolo".

Zelenski a anunţat totodată că i-a mulţumit lui Biden într-o conversaţie telefonică pentru că a trimis primul lot de rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS, cu care Ucraina a atacat joi două aerodromuri militare ruseşti situate la peste 80 de kilometri de linia frontului, în două zone ocupate de Rusia.

"Vorbim despre sprijin în domeniul apărării şi despre faptul că ATACMS ne poate ajuta să accelerăm eliberarea Ucrainei de sub ocupant", a explicat Zelenski joi noapte, în discursul său obişnuit adresat naţiunii.

Anterior, ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat într-un interviu acordat televiziunii ucrainene că Statele Unite vor trimite gradual cantitatea totală de rachete ATACMS destinate Ucrainei, potrivit Ukrainska Pravda, citată de EFE.

Ucraina a primit 20 de rachete ATACMS

O scurgere de informaţii către The New York Times a dezvăluit că Ucraina a primit până acum 20 de ATACMS. Vestea a stârnit îngrijorare în rândul opiniei publice ucrainene, experţii considerând că acest număr de rachete este insuficient pentru a modifica cursul războiului în favoarea Kievului.

Separat, şeful biroului prezidenţial ucrainean, Andrii Iermak, s-a declarat de acord cu teza principală a discursului lui Biden din Biroul Oval şi anume că Kremlinul şi organizaţia islamistă Hamas reprezintă o ameninţare comună.

"Hamas şi Putin au într-adevăr multe în comun", a scris vineri dimineaţă Iermak, pe contul său de Telegram, reluând ceea ce declarase Biden cu câteva ore înainte. "Ambele vor să distrugă democraţia, să distrugă naţiunile ca o cale către genocid", a adăugat Iermak.

Mâna dreaptă a preşedintelui Volodimir Zelenski a calificat Hamas şi statul rus drept "terorişti" şi a subliniat că "puterea şi unitatea lumii democratice" sunt "singurele" instrumente eficiente de "luptă împotriva terorismului".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Nu vom permite teroriştilor să distrugă democraţia". Zelenski i-a mulțumit lui Biden, după discursul istoric, și a anunțat că Ucraina a primit rachete ATACMS