O destinaţie din România e numărul unu în lume pentru cei care vor să călătorească fără maşină
Transilvania ocupă primul loc într-un clasament al destinațiilor din lume care pot fi explorate cel mai ușor fără mașină, potrivit unei analize realizate de publicația JustCover. Cei care vor să descopere locuri noi fără să conducă au un motiv în plus să ia în calcul România.
Studiul a acordat regiunii un scor de 76,8 din 100 pentru posibilitatea de a o explora fără automobil. Ca punct de plecare a fost ales Brașovul, oraș care le oferă turiștilor acces la obiective istorice, trasee montane și alte destinații populare din Transilvania.
Braşovul, punctul de plecare
Centrul vechi al Brașovului poate fi explorat pe jos, printre străzi medievale și clădiri istorice, iar Biserica Neagră se numără printre principalele atracții. În plus, orașul este conectat feroviar cu București, Sighișoara și Sibiu, în timp ce autobuzele locale facilitează deplasările către obiective precum castelele Bran și Râșnov.
Unul dintre criteriile importante ale clasamentului a fost accesul la cele mai populare atracții cu transportul public sau pe jos. Analiza a luat în calcul și timpul necesar pentru a ajunge de la cel mai apropiat aeroport, frecvența mijloacelor de transport, posibilitatea de a face excursii de o zi și distanțele dintre principalele obiective turistice.
Insula Madeira din Portugalia, pe locul al doilea
Pe locul al doilea se află insula Madeira din Portugalia, cu un scor de 68,6 puncte. Capitala Funchal este punctul de plecare pentru turiști, iar rețeaua de autobuze permite accesul la numeroase atracții, grădini botanice și localități de coastă.
Podiumul este completat de lacul Como din Italia, cu 66,3 puncte. Turiștii care se cazează în Bellagio pot ajunge cu feribotul în satele de pe malurile lacului și pot vizita pe jos mai multe obiective din localitate.
În clasament urmează Provence, în Franța, cu 66,1 puncte, și Cappadocia, în Turcia, cu 66 de puncte. În cazul celei din urmă, satul Göreme este suficient de compact pentru a fi explorat pe jos, iar excursiile organizate îi ajută pe vizitatori să ajungă la atracțiile răspândite în regiune.
Top 10 include și Banff, în Canada, Santorini și Coasta Amalfi, în Italia, Insulele Feroe și Queenstown, în Noua Zeelandă.
