O mamă a trei copii, găsită moartă într-o grădină din Australia. Femeia a fost arsă de vie, în timp ce micuţii se aflau în casă
O femeie a fost găsită moartă, cu arsuri pe corp, în grădina unei case din Gold Coast, Australia. Tânăra a fost identificată ca fiind Kelly Wilkinson, o mamă a trei copii.
Oamenii legii au fost chemaţi la faţa locului, marţi dimineaţa, în jurul orei 6.40 am. Au izolat zona şi au început să ia declaraţii de la vecini pentru a afla dacă au văzut ceva.
La scurt timp, oamenii legii au identificat un principal suspect, un bărbat de 35 de ani în apropiere, semi-conştient, cu arsuri pe mâini şi căile respiratorii.
În prezent, el se află în custodia poliţiei, la Gold Coast University Hospital, unde anchetatorii aşteaptă ca el să îşi revină pentru a putea să-l chestioneze.
Arsă de vie în grădină, în timp ce copiii erau în casă
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru crimă și vor cerceta dacă bărbatul a aprins focul care a ucis-o pe femeie. În casa din apropierea locului în care a fost găsit cadavrul ars al lui Kate Wilkinson erau trei copii mici cu vârste sub nouă ani. Se crede că se aflau în casă când a avut loc incidentul. Toți sunt în siguranță.
O campanie GoFundMe a fost creată de sora femeii, Natalie, cerând ajutor pentru a putea plăti înmormântarea „frumosului său înger”.
„Din păcate, Kelly a murit ... încercăm să strângem bani pentru a plăti înmormântarea, școlarizarea copiilor și toate celelalte costuri”, a scris ea pe pagină.
Pe GoFundMe s-a strâns donații în valoare totală de peste 3.000 de dolari, la doar câteva minute după ce a fost postat mesajul.
Mama lui Kelly, Karen, a decedat în februarie. Mai multe persoane au răspuns la postarea surorii doamnei Wilkinson, exprimându-și condoleanțele la aflarea devastatoarei știri.
„Gândindu-mă la tine și la familia ta”, a răspuns un prieten. "O, iubito ... inima mea ajunge la voi toți ... Dacă aveţi nevoie de ceva, sunaţi-mă". “Îmi pare atât de rău, Natalie”, spuse altul.
Principalul suspect, în stare gravă
Inspectorul Chris Ahern de la Poliția Gold Coast a declarat că bărbatul de 35 de ani se află într-o stare gravă sub paza poliției în spital, cu arsuri la mâini și posibile arsuri pe căile respiratorii.
Fugise de la locul incidentului și a fost găsit pe o proprietate din Langer Place, în apropiere.
„Una dintre pistele de anchetă este persoana de sex masculin localizată, se ştie că a fost într-o relaţie anterioară cu persoana decedată. Examenul criminalistic va dura ceva timp. Ar putea exista alte dovezi care au rămas la locul faptei. Intenția noastră este să blocăm acea zonă și să stabilim (dacă va fi cazul). Credem că are o legătură cu acea casă”, a spus inspectorul Ahearn.”.
Poliţiştii tratează incidentul ca pe o crimă și nu au alți suspecți. Ei investighează dacă au existat apeluri de violență domestică în casă în trecut.
Fred Davies, care locuiește pe aceeaşi stradă de 20 de ani, a declarat pentru Courier Mail că situația este „destul de traumatică”. „Când trăieşti într-o zonă mult timp, aşa ca noi, ne cunoaștem cu toții, habar n-am cine este, ce s-a întâmplat, dar să văd atât de mulți polițiști aici, categoric s-a întâmplat ceva destul de traumatic”, a spus el.
Se caută probe
„Nu-mi vor spune nimic. Tocmai au cerut să arunce o privire pe camerele de supraveghere”.
Colectarea gunoiului în zonă a fost oprită în timp ce polițiștii caută în pubele probe aruncate eventual de către presupusul infractor în timp ce părăsea proprietatea.
Un alt ofițer a fost văzut fotografiind ceea ce părea a fi o haină neagră mototolită într-o stație de autobuz din apropiere, pe Allied Drive, unde se crede că bărbatul s-a oprit în timp ce fugea de la fața locului.
La jumătatea după-amiezii, un echipaj SES din Southport s-a alăturat poliției pentru a cerceta în jurul cartierului pentru orice dovadă lăsată în urmă de presupusul infractor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰