O regiune cu 22.000 de locuitori vrea să iasă din UK: ţara din care crede că face parte de fapt. Guvernul britanic nici nu vrea să audă
Insulele Orkney din Marea Britanie, un arhipelag situat la aproximativ 16 km de coasta de nord a Scoţiei, ia în considerare "forme alternative de guvernare", care ar putea include apartenenţa la Norvegia, a declarat luni liderul consiliului local, relatează AFP şi Reuters.
Liderul James Stockan a prezentat o moţiune în consiliul local, care urmează să fie dezbătută marţi, în care se afirmă că este timpul ca cele 67 de insuliţe să ia în considerare "modele alternative de guvernare" pentru a se folosi mai bine de atuurile lor economice, în special turismul şi energia. Moţiunea propune ca ahipelagul să iasă din componenţa Marii Britanii.
Arhipelagul, norvegian până în 1472
Arhipelagul a fost controlat de regatul norvegian până în 1472, atunci când regele a dăruit Scoţiei arhipelagul Orkney împreună cu insulele Shetland ca parte a zestrei fiicei sale, care s-a căsătorit cu un rege scoţian. "Am făcut parte din Regatul Nordic mult mai mult timp decât facem parte din Marea Britanie", a declarat James Stockan pentru BBC. "Pe stradă, în Orkney, oamenii vin la mine şi mă întreabă: Când ni se dă înapoi zestrea? Când ne vom întoarce la Norvegia?", susţine liderul local, potrivit news.ro.
Potrivit lui James Stockan, există "o imensă afinitate şi o relaţie culturală profundă" între arhipelag şi norvegieni. El consideră că guvernele britanic şi scoţian - acesta din urmă luptându-se la rândul său pentru a organiza un referendum pentru independenţă - au abandonat Orkney în ceea ce priveşte finanţarea. "În acest moment nu primim acest sprijin din partea altor guverne şi am dori doar să vedem ce alte alternative există pentru noi", a declarat Stockan, luni, pentru BBC Radio.
- Patru persoane moarte şi doi copii răniţi, după ce un bărbat a deschis focul la întâmplare cu o puşcă de...
- Moscova, atacată cu drone. Armata rusă anunţă că a doborât cinci aparate şi acuză Ucraina de "atac terorist"....
- Revoltă în Franţa. Solidaritate din partea cetăţenilor eleni. Au scandat "Dreptate pentru Nahel" în faţa...
Discuţia a fost stârnită de o dispută legată de finanţarea unor noi feriboturi între insule şi Scoţia, menţionează Reuters. Pe lângă explorarea "conexiunilor nordice", moţiunea depusă de Stockan propune să devină o "dependenţă a Coroanei", un statut de care se bucură Insulele Man, Guernsey şi Jersey, care se află sub suveranitatea Coroanei britanice fără a face parte din Regatul Unit. Printre alte opţiuni se numără şi modelul Insulelor Feroe, parte autonomă a Danemarcei.
Guvernul britanic s-a opus
Guvernul britanic s-a opus rapid acestui plan, respingând orice perspectivă de înstrăinare. "În primul rând, nu există niciun mecanism" pentru ca o parte a Regatului Unit să devină o dependenţă a Coroanei sau un teritoriu de peste mări, a replicat luni purtătorul de cuvânt al premierului Rishi Sunak. "Dar, în mod fundamental, suntem mai puternici ca Regatul Unit, iar acesta este un lucru pe care nu intenţionăm să îl schimbăm", a adăugat el, amintind de sprijinul financiar de care se bucură arhipelagul.
Arhipelagul Orkney, alcătuit din aproape 70 de insule, are o populaţie de 22.000 de persoane. În 2014, Scoţia a respins, în cadrul unui referendum, încetarea uniunii de peste 300 de ani cu Anglia. De atunci, Orkney a analizat posibilitatea de a-şi consolida autonomia.
De la sfârşitul anilor 1970, volume mari de petrol britanic din Marea Nordului au fost procesate în Orkney, dar insula nu a avut beneficii suficiente, a arătat Stockan. Având în vedere noile oportunităţi oferite de parcurile eoliene offshore, el doreşte ca insulele să aibă un randament mai mare.
Stockan nu a fost clar cu privire la modul în care va funcţiona o eventuală întoarcere a arhipelagului Orkney la Norvegia, aflată la 250 de mile depărtare în Marea Nordului.
Într-un e-mail trimis de Reuters, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Norvegiei nu a comentat dacă autorităţile din Orkney sau cele din Marea Britanie au luat legătura cu guvernul norvegian, dar ministerul a precizat: "Aceasta este o problemă internă şi constituţională britanică. Nu avem niciun punct de vedere cu privire la această moţiune".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰