Observator » Ştiri externe » O româncă a murit în urma unor violente inundații, într-un oraș din Spania. Imagini dramatice au fost filmate în timpul tentativei de salvare a tinerei (VIDEO)

O româncă a murit în urma unor violente inundații, într-un oraș din Spania. Imagini dramatice au fost filmate în timpul tentativei de salvare a tinerei (VIDEO)

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 04.12.2016, 19:18 | Modificat la 04.12.2016, 19:28

O tânără de 26 de ani, originară din România, a murit în urma unor inundații care au răvășit orașul spaniol Estepona. Sunt cele mai grave inundații care au lovit sudul țării în ultimii 25 de ani, spune presa locală.

O tânără de 26 de ani, originară din România, a murit în urma unor inundații care au răvășit orașul spaniol Estepona. Sunt cele mai grave inundații care au lovit sudul țării în ultimii 25 de ani, spune presa locală.

O înregistrare video surprinde momentul în care echipele de intervenție au încercat să o găsească pe românca luată de ape. Tânăra de 26 de ani era angajata unui club din oraș. Localul, numit California, era la subsolul unei clădiri, iar când a venit viitura, interiorul a fost inundat.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit poliției, românca era singură în club. Se pare că strigătele disperate de ajutor i-au fost auzite de localnici, care au alertat autoritățile, spun unele ziare spaniole. Presa locală scrie că fata a încercat să-și salveze viața, cățărându-se pe bar, însă viitura a fost mult prea puternică.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Pompierii spanioli s-au chinuit vreme de câteva ore, dar ajutorul lor a venit prea târziu. Anchetatorii spun că, foarte probabil, românca a murit înecată. Ei iau însă în calcul și alte ipoteze.

Din cauza ploilor, orașul Estepona a fost lovit de puternice inundații, care au provocat mari pagube. Mai mulți localnici au filmat cu telefonul mobil scene uluitoare. Întreg orașul a fost acoperit de ape, iar în multe zone nivelul depășea un metru.

Presa iberică spune că sunt cele mai violente inundații din ultimii 25 de ani, în sudul Spaniei.