Olaf Scholz, mesaj de susține pentru Kiev de Ziua Europei: "Să rămânem constanţi în sprijinul pentru Ucraina, oricât ar dura!"
Uniunea Europeană nu trebuie să se lase intimidată de etalarea puterii militare a Rusiei, ci să continue să sprijine Ucraina atât timp cât este nevoie, a declarat marţi Olaf Scholz, în timp ce la Moscova se desfăşura parada prin care ruşii aniversează victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, cancelarul german a susținut faptul că este momentul ca Europa să-și întărească legăturile cu restul lumii și să încheie acorduri comerciale în condițiile pe care le consideră optime, conform Agerpres.
"La 2200 de km la nord-est de aici, (preşedintele rus Vladimir) Putin îşi scoate astăzi la paradă soldaţii, tancurile şi rachetele. Nu trebuie să fim intimidaţi de astfel de jocuri de putere! Să rămânem constanţi în sprijinul pentru Ucraina, oricât ar dura!", a spus şeful executivului german în faţa europarlamentarilor la Strasbourg, într-un discurs citat de Reuters.
Într-un discurs în Parlamentul European, cu ocazia Zilei Europei, cancelarul german a cerut Uniunii Europene eforturi mai mari de integrare a industriei de apărare şi pentru achiziţia în comun de muniţii pentru forţele ucrainene, câtă vreme Rusia continuă războiul din Ucraina.
"Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei a arătat cât de vitală este această realizare", a spus el.
Europa ar trebui să se întoarcă spre lume
- Nemţii interzic Ucrainei să atace Rusia cu armele lor: "Nu are dreptul să lanseze tiruri cu arme germane asupra...
- Parada de la Moscova a avut un singur tanc vechi de 80 de ani iar show-ul aviatic a fost anulat fără nicio...
- Kim Jong-un l-a felicitat pe Putin de Ziua Victoriei. Phenianul crede că Rusia va "zdrobi ameninţările...
Scholz adaugă că UE trebuie să urmărească o cooperare militară mai strânsă. De asemenea, Uniunea trebuie să insiste mai mult pentru obţinerea rapidă a unor acorduri de liber schimb cu mai multe ţări. "Are foarte mult sens să încheiem rapid noi acorduri de liber schimb cu (grupul sud-american de state) Mercosur, cu Mexicul, India, Indonezia, Australia, Kenya şi - pe termen lung - cu multe alte ţări", susţine el.
"Europa trebuie să se întoarcă spre lume. Dacă vom continua ani întregi negocierile sterile asupra unor noi acorduri de liber schimb, regulile le vor dicta alţii - cu standarde de mediu şi sociale mai reduse", este de părere cancelarul german.
Mesajul Berlinului către europarlamentari mai cere reducerea riscurilor în relaţiile cu China, în contextul afirmării tot mai puternice a Beijingului în competiţia cu UE. "Rivalitatea şi concurenţa din partea Chinei au crescut, fără îndoială. UE cunoaşte această evoluţie şi reacţionează corespunzător. Sunt de acord cu (preşedinta Comisiei Europene) Ursula von der Leyen: nu trebuie să urmărim o decuplare, ci o reducere inteligentă a riscului", a declarat şeful guvernului german.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰