Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prinţul Harry şi soţia sa Meghan s-au retras din viața regală

După Brexit, a venit Megxit! Meghan şi Harry se retrag din viaţa regală. Au făcut anunţul, care zguduie Coroana Britanică, pe Instagram. Tot de acolo, ar fi aflat şi Regina Elisabeta a II-a că nepotul ei preferat face un pas înapoi şi vrea să fie independent financiar.

de Redactia Observator

la 09.01.2020 , 22:20

După Brexit, a venit Megxit! Meghan şi Harry se retrag din viaţa regală. Au făcut anunţul, care zguduie Coroana Britanică, pe Instagram. Tot de acolo, ar fi aflat şi Regina Elisabeta a II-a că nepotul ei preferat face un pas înapoi şi vrea să fie independent financiar. Nu e exclus ca Ducii de Sussex să se mute peste Ocean. Pentru decizia lor, cei doi ar putea să-şi piardă titlurile regale, iar prinţul Harry, al şaselea la tronul Marii Britanii, ar putea fi exclus din linia de succesiune. 

"După multe luni de reflecţie şi discuţii interne, am ales să facem o tranziţie, anul acesta. Intenţionăm să renunţăm la rolul de membri "seniori" ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar", este anunţul care zdruncină din temelii Casa Regală a Marii Britanii. 

Un mesaj scurt publicat de Meghan şi Harry, după câteva săptămâni de tăcere şi la doar câteva ore de la ultima lor apariţie publică. Inclusiv Regina Elisabeta a II-a ar fi aflat de pe Instagram că nepotul său preferat a decis să renunţe la obligaţiile regale, pentru a începe un drum nou alături de soţia sa americană. 

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Replica de la Palatul Buckingham a venit câteva ore mai târziu, printr-un comunicat: "Înţelegem dorinţa lor de a urma o cale diferită, dar aceste lucruri sunt complicate şi e nevoie de timp pentru a fi stabilite".

Astăzi, membrii familiei regale s-au reunit la Palatul Kensington. Oficial, pentru a o sărbători pe ducesa Kate, care tot astăzi împlineşte 38 de ani. O petrecere eclipsată însă de noul scandal. 

Aflaţi în relaţii reci cu ducii de Cambridge, Meghan şi Harry nu au fost văzuţi deocamdată la reuniunea de astăzi. Abia s-au întors din Canada, unde au petrecut sărbătorile alături de fiul lor de opt luni, departe de restul familiei. 

Acum, plănuiesc să se întoarcă peste Ocean, unde Meghan Markle şi-a lăsat cariera de la Hollywood, atunci când a devenit iubita oficială a prinţului Harry, în 2016: "Plănuim să ne împărţim timpul între Regatul Unit şi America de Nord. Până atunci, vă rugăm să ne acceptaţi mulţumirile noastre şi susţinerea nemărginită".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cu o avere cumulată de aproape 35 de milioane de lire sterline, Meghan şi Harry nu vor mai beneficia şi de fondurile regale în valoare de 5,5 milioane de lire steline. Totuşi, vor să păstreze anumite avantaje, precum securitatea şi actuala reşedinţă. 

Pe internet, Meghan şi Harry au dat naştere celui mai dezbătut subiect. Sub hashtag-ul Megxit, utilizatorii spun în glumă că fosta actriţă, actuală ducesă, îşi va interpreta propriul rol în serialul The Crown sau că cei doi au propriul Brexit. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Prinţul Harry şi soţia sa Meghan s-au retras din viața regală