Procesul Donald Trump - Stormy Daniels: Jurații au început deliberările în spatele ușilor închise. "Nici Maica Tereza nu ar putea învinge aceste acuzații"
Juraţii din procesul penal al lui Donald Trump pentru tăinuire de bani au început miercuri deliberările, retrăgându-se în spatele uşilor închise pentru a cântări probele şi mărturiile pe care le-au auzit şi văzut în ultimele cinci săptămâni, relatează Reuters.
Nu se ştie cât timp le-ar putea lua juraţilor să ajungă la un verdict în primul proces penal intentat unui preşedinte american.
Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, este acuzat că a falsificat documente contabile pentru a ascunde o plată pentru tăcere către o vedetă porno cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale din 2016. El a pledat nevinovat şi neagă orice abatere.
"Nici Maica Tereza nu ar putea învinge aceste acuzaţii", a declarat el reporterilor în afara sălii de judecată, referindu-se la regretata laureată a Premiului Nobel pentru Pace. "Totul este măsluit", a spus Trump, potrivit News.ro.
Cu puţin timp înainte de începerea deliberărilor, judecătorul care supervizează procesul le-a spus juraţilor că nu se pot baza doar pe mărturia martorului vedetă Michael Cohen, care a jucat un rol central în plata făcută pentru tăcere, aflată în centrul cazului. Judecătorul Juan Merchan le-a spus totuşi juraţilor să-i acorde o atenţie sporită lui Cohen, fostul avocat al lui Trump, deoarece acesta a declarat că a fost implicat direct în presupusul efort al lui Trump de a acoperi plata către starul porno Stormy Daniels cu puţin timp înainte de alegerile din 2016. "Chiar dacă consideraţi că mărturia lui Michael Cohen este credibilă, nu îl puteţi condamna pe acuzat doar pe baza acestei mărturii, cu excepţia cazului în care consideraţi că se coroborează cu alte probe", a declarat Merchan.
- Procesul lui Donald Trump a ajuns în etapa finală. Gestul făcut de fostul preşedinte după ce a părăsit tribunalul
- Donald Trump, miting în Bronx: "Migranţii construiesc o armată pentru a lovi America din interior". Câştigă...
- S-a încheiat procesul Donald Trump-Stormy Daniels. Ce riscă pentru banii dați starletei trecuți în contabilitate...
Comentariile lui Merchan au făcut parte din instrucţiunile sale detaliate către cei 12 juraţi şi şase supleanţi care timp de mai multe săptămâni au ascultat în tăcere, în sala de judecată din New York, în timp ce procurorii şi-au prezentat cazul, iar avocaţii lui Trump au încercat să le anihileze argumentaţia.
"Trebuie să lăsaţi deoparte orice opinii personale sau prejudecăţi pe care le-aţi putea avea în favoarea sau împotriva acuzatului", i-a sfătuit Merchan pe juraţi.
Verdictul în dosarul Donald Trump - Stormy Daniels ar putea bulversa alegerile prezidențiale din SUA
Un verdict de vinovăţie ar putea bulversa cursa prezidenţială din 2024, în care Trump, candidatul republican, încearcă să recupereze Casa Albă de la preşedintele democrat Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie.
Instrucţiunile lui Merchan au subliniat rolul central jucat de Cohen, care a fost avocatul şi intermediarul lui Trump timp de aproape un deceniu înainte ca aceştia să se certe.
Cohen a declarat că a plătit 130.000 de dolari din propriul buzunar pentru a o împiedica pe Stormy Daniels să le spună alegătorilor despre presupusa întâlnire sexuală cu Trump, despre care aceasta spune că a avut loc cu 10 ani înainte de alegerile din 2016 şi la un an de când Trump se căsătorise cu cea de-a treia soţie, fosta primă-doamnă Melania Trump.
Cohen a declarat că Trump a aprobat plata şi a fost de acord, după alegeri, cu un plan de rambursare a lui Cohen prin rate lunare deghizate în taxe legale pe statele de plată ale Organizaţiei Trump, compania miliardarului.
Avocaţii lui Trump au susţinut că juraţii nu se pot baza pe faptul că Cohen, un infractor condamnat pentru că a minţit, va spune acum adevărul. "El este literalmente cel mai mare mincinos din toate timpurile", a declarat marţi avocatul lui Trump, Todd Blanche, în faţa juraţilor.
În pledoaria sa finală de marţi, procurorul Joshua Steinglass le-a arătat juraţilor mesaje vocale, e-mailuri şi alte documente care, potrivit lui, susţin mărturia lui Cohen.
Procurorii de la biroul procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, spun că plata către Daniels ar fi putut să contribuie la victoria lui Trump în 2016 asupra democratei Hillary Clinton prin faptul că a ţinut departe de ochii publicului o poveste deloc măgulitoare. "Nu vom şti niciodată dacă acest efort de a păcăli alegătorul american a avut un impact asupra alegerilor", a declarat marţi Steinglass în faţa juraţilor.
Procurorii au sarcina de a dovedi vinovăţia lui Trump "dincolo de orice îndoială rezonabilă", standardul prevăzut de legislaţia americană.
O eventuală condamnare nu îl va putea împiedica pe Trump să ajungă președintele Statelor Unite
O condamnare nu îl va împiedica pe Trump, să încerce să ajungă la Casa Albă şi nici nu îl va împiedica să preia funcţia, dacă va câştiga.
Sondajele de opinie arată că Trump şi Biden se află într-o cursă strânsă. Dar sondajele Reuters/Ipsos au constatat că un verdict de vinovăţie l-ar putea costa pe Trump sprijinul în rândul alegătorilor independenţi şi al unor alegători republicani.
Un verdict de nevinovăţie ar elimina o barieră juridică majoră, eliberându-l pe Trump de obligaţia de a jongla cu apariţiile în instanţă şi escalele din campanie. Dacă va fi condamnat, ar fi de aşteptat să facă apel.
Trump se confruntă cu alte trei urmăriri penale, dar nu se aşteaptă ca acestea să ajungă la proces înainte de alegerile din 5 noiembrie. Oficialii campaniei lui Biden spun că orice verdict nu va schimba substanţial dinamica alegerilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰