Antena Meniu Search
x

Magnus Carlsen, campion mondial, şi-a acuzat direct un rival că trişează la şah. Reacţia lui Hans Niemann: "Sunt curat. Dacă vor să joc gol, aşa fac"

Campionul mondial de șah Magnus Carlsen a declarat luni că, în opinia sa, Hans Niemann „a trișat mai mult - și mai recent - decât a recunoscut în mod public", adăugând că nu mai dorește să joace împotriva americanului și a oricăror rivali care au trișat în mod repetat în trecut, notează Mediafax.

de Redactia Observator

la 27.09.2022, 18:06

Magnus Carlsen lansează atacuri fără precedent: "Cred că Niemann a trişat mai mult şi mai recent"
- Profimedia

Norvegianul în vârstă de 31 de ani a abandonat săptămâna trecută la Julius Baer Generation Cup după o singură mutare împotriva lui Niemann, care este în urma lui cu aproape 200 de puncte Elo (sistemul de rating folosit pentru a calcula nivelurile relative de calificare ale jucătorilor). „Până acum am putut vorbi doar cu acțiunile mele, iar aceste acțiuni au afirmat clar că nu sunt dispus să joc șah cu Niemann", a declarat Carlsen într-o declarație pe Twitter.

Niemann a negat orice acuzație

Carlsen, campion mondial din 2013, s-a retras, de asemenea, de la Cupa Sinquefield din St Louis, Missouri, la începutul acestei luni, după ce a pierdut în mod neașteptat în fața tânărului de 19 ani, declanșând un val furios de comentarii și acuzații că Niemann ar fi trișat.

Niemann a negat orice acuzație. „Când Niemann a fost invitat în ultimul moment la Cupa Sinquefield 2022, m-am gândit cu tărie să mă retrag înainte de eveniment. În cele din urmă am ales să joc", a declarat Carlsen. Niemann a fost interzis anterior pe chess.com pentru trișat online, după ce a recunoscut că nu a jucat corect în partidele necompetitive de pe site, în tinerețe.

Pe acelaşi subiect

„Cred că Niemann a trișat mai mult - și mai recent - decât a recunoscut în mod public", a declarat luni Carlsen. „Progresul său pe tablă a fost neobișnuit, iar pe tot parcursul partidei noastre din Cupa Sinquefield am avut impresia că nu era tensionat și nici măcar nu se concentra pe deplin asupra jocului în poziții critice, în timp ce mă depășea pe mine, jucând cu negrele, într-un mod în care cred că doar o mână de jucători o pot face."

Niemann nu a fost disponibil imediat pentru a comenta. „Nu am trișat niciodată într-un joc de șah oficial. Dacă vor să mă dezbrac complet gol, o voi face. Nu-mi pasă. Pentru că știu că sunt curat", a declarat el recent. Carlsen a făcut, de asemenea, o pledoarie pentru măsuri de detectare mai stricte, repetându-și în același timp îngrijorarea cu privire la trișatul în acest sport.

Federația Internațională de Șah (FIDE) a declarat săptămâna trecută că împărtășește preocupările norvegianului cu privire la trișatul în acest sport. „Organizatorii de șah și toți cei cărora le pasă de sfințenia jocului pe care îl iubim ar trebui să ia în considerare în mod serios creșterea măsurilor de securitate și a metodelor de detectare a trișorilor în competițiile de șah", a adăugat Carlsen. „Trebuie să facem ceva în legătură cu trișatul, iar în ceea ce mă privește, pe viitor, nu vreau să joc împotriva unor oameni care au trișat în mod repetat în trecut, pentru că nu știu ce sunt capabili să facă în viitor."

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Mici cu E.coli şi zgârciuri în loc de carne, printre produsele comercializate în magazine. Aţi avut parte de experienţe neplăcute?

Observator » Sport » Magnus Carlsen, campion mondial, şi-a acuzat direct un rival că trişează la şah. Reacţia lui Hans Niemann: "Sunt curat. Dacă vor să joc gol, aşa fac"