Român lăsat fără Mercedes-ul de lux, în Anglia, zeci de români au felicitat poliția engleză că i-au luat mașina
Un român a fost lăsat fără Mercedes-ul de lux, în Anglia, iar zeci de români au felicitat poliția engleză că i-au luat mașina. Autoturismul înmatriculat în Satu Mare are volan pe dreapta, iar proprietarul e rezident în Marea Britanie.
- Poliția britanică a fotografiat mașina și a postat pe Facebook.
- Comentariile românilor sunt aproape toate favorabile Poliției.
Un român proprietar al unui Mercedes de lux a rămas fără mașină în Marea Britanie, după ce bolidul a fost confoscat de poliție. Agenții de poliție din districtul Reigate and Banstead (Surrey Police), au postat pe Facebook fotografia mașinii și povestea românului.
Sute de comentarii de la români însoțesc postarea și zeci dintre ei felicită Poliția pentru că l-au lăsat pe conaționalul lor fără mașină.
"Dacă ești rezident în Marea Britanie, nu poți conduce o mașină înmatriculata non-UK. Această mașină specială a fost înmatriculată pentru prima dată în Marea Britanie, este RHD, și a fost exportată în România, s-a înmatriculat acolo și a revenit în Marea Britanie de 3 ani, pentru a evita asigurările din Marea Britanie, MOT și plata Taxa de drum.
Asigurarea din alte țări îți permite doar să conduci în Marea Britanie ca vizitator temporar, ca atare nu exista asigurare valabilă pe acest vehicul și a fost confiscată sub s165a din Legea traficului rutier, și va fi eliberată atunci când actele corecte sunt în vigoare. Nu-mi pasă. Șoferul a fost raportat în instanță din cauza faptului că avea deja 6 de puncte fără asigurare.", a scris Poliția pe Facebook.
- Impactul frontal în care au murit doi șoferi, în Vrancea, surprins de camere. Amândouă mașinile au intrat pe...
- Primele imagini de la locul unde doi șoferi au murit și alți 11 oameni au fost răniți, în Vrancea (video)
- Polițistele Andreea și Sânziana, atacate cu cuțitul și sabia la Fălticeni, l-au pus la pământ pe agresor și...
"Distruge-o. În numele tuturor românilor care condum mașini înmatriculate în UK vă rog să distrugeți mașina asta!", e comentariul lăsat de Răzvan la postare. Zeci de români au postat mai departe doar mesajul #metoo.
"Bravo Poliției! Mai ai multe altele la fel de confiscat!", a scris și Alex Marian. Iar Silviu Marian a adăugat: "Într-o țară străină, învață să respecți legea lor. Altfel, du-te acasă. Atât de simplu. Ești incapabil să trăiești după standardele lor, urcă în primul zbor înapoi spre casă. UK nu îți va lipsi!"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰