Români plecaţi în concediu în Canada, închişi după ce au furat cardul unei pensionare
Doi români au fost condamnaţi la câte trei luni de închisoare, după ce au furat cardul unei pensionare şi l-au utilizat pentru a face cumpărături în valoare de mii de dolari.
Doi români au fost condamnaţi la câte trei luni de închisoare, după ce au furat cardul unei pensionare şi l-au utilizat pentru a face cumpărături în valoare de mii de dolari.
Constantin, 33 de ani, şi Liliana, 49 de ani, au plecat în Canada în noiembrie anul trecut, iar pe parcursul sejurului de aproximativ două săptămâni şi-au însuşit cardul unei pensionare de 72 de ani.
Cât au de stat românii în închisoare în Canada
Conform Tillsonburg News, întreaga poveste s-a desfăşurat în Tillsonburg, oraş din Ontario cu aproximativ 16.000 de locuitori.
Liliana a stat în spatele bătrânei la coada unui magazin şi i-a memorat codul PIN, în timp ce Constantin a abordat-o ulterior, i-a solicitat indicaţii şi a profitat de neatenţia bătrânei pentru a-i sustrage portofelul.
În portofel, românii au descoperit 300 de dolari cash, dar şi cardul pe care l-au utilizat pentru a face cumpărături în valoare de circa 6.700 de dolari.
Prinşi şi trimişi în judecată, românii au fost condamnaţi la câte trei luni de închisoare cu executare. Au petrecut deja 27 de zile în arest preventiv, astfel că mai au de petrecut câte două luni după gratii.
În plus, românii vor fi expulzaţi din Canada cu interdicţie de a mai pătrunde în această ţară. Cei doi vor oferi probe ADN pentru ca ofiţerii canadieni să se asigure că cei doi nu vor mai pătrunde sub nicio formă în Canada.
Culmea este că Liliana şi Constantin au încercat să se apere în faţa instanţei cu viaţa serioasă pe care o duc în România. Însă ambii ar fi implicaţi în relaţii diferite în România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰