Video Românii îndemnaţi să aibă pastile cu iodură de potasiu, după bombardarea centralei nucleare Zaporojie: "Mergeţi cât mai repede"
"Mergeţi cât mai repede să vă ridicaţi pastilele cu iodură de potasiu", este îndemnul ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, după bombardamentele asupra centralei nucleare Zaporojie. Kievul spune că ruşii au minat întregul complex, ceea ce creşte şi mai mult riscul unui accident nuclear. Şeful Organizaţiei Naţiunilor Unite atrage atenţia că atacarea unei centrale este un act sinucigaş, care poate pune în pericol întreaga Europă.
Ca măsură de precauţie, pastilele de iodură de potasiu trebuie luate doar de cei cu vârste sub 40 de ani, în cazul unui accident nuclear, în termen de 24 de ore de la producerea acestuia.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: “Distribuţia pastilelor de potasiu este perfect funcţională. Îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani, să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2500 de farmacii în toată ţara, listele se regăsesc la Ministerul Sănătăţii şi la Direcţia de Sănătate Publică de unde îşi pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să îl punem la punct. Există cerere, mai mare, mai mică. Acum, pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina, e posibil ca cererea să crească, dar, repet, medicii de familie trebuie să elibereze prescripţie acestor pacienţi care au dreptul să primească microcomprimatele de iodură de potasiu.”
Bombardamente la complexul nuclear Zaporojie
Îngrijorările oficialilor de la noi vin după ce, în ultimele zile, complexul nuclear Zaporojie, care adăposteşte cea mai mare centrală de acest tip din Europa, a devenit principala ţintă ale bombardamentelor din Ucraina.
- "Pământ rusesc sau un deșert pârjolit" la Zaporojie. Energoatom îi acuză pe ruși că au minat centrala și că...
- Unde se află centrala de la Zaporojie și cât de mare este pericolul pentru Europa în cazul unui dezastru nuclear
- "Un risc real de dezastru nuclear". Îngrijorare după atacul de la centrala nucleară de la Zaporojie
Rachetele lansate peste weekend au lovit în apropierea unei instalații de depozitare, unde sunt păstrate aproape 200 de butoaie cu combustibil nuclear uzat, susţin ucrainenii. Exploziile au aruncat în aer geamuri în unele părți ale uzinei, iar un muncitor a fost spitalizat cu răni provocate de schije.
Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei: „Nu există vreo naţiune în lume care să se poată simţi în siguranţă atunci când un stat terorist trage asupra unei centrale nucleare. Dacă, doamne fereşte, se întâmplă ceva ireparabil, nimeni nu va opri vântul care va împrăştia contaminarea radioactivă.”
O eventuală creştere a radioactivităţii în zonă este imposibil de detectat
În urma bombardamentelor, trei dintre senzorii de radiaţii din jurul complexului centralei au fost afectaţi. Prin urmare, este imposibil de detectat o eventuală creştere a radioactivităţii în zonă şi de a interveni în timp util, spun reprezentanţii Energoatom, cei care aveau în administrare centreala până când aceasta a fost cucerită de ruşi.
Antonio Guterres, Secretarul general al ONU: „Orice atac asupra unei centrale nucleare este sinucigaş.”
Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru aceste bombardamente. Moscova susţine că armata ucraineană că ar fi vizat complexul nuclear în noaptea de sâmbătă spre duminică cu un lansator de rachete multiple de tip Uragan.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Puțin: “Bombardarea teritoriului centralelor nucleare de către armata ucraineană este o activitate foarte periculoasă. Este un atac foarte periculos, cu consecinţe catastrofale, dacă escaladează, pentru întreaga Europă. Ne bazăm pe ţările care au o influenţă mare asupra guvernului ucrainean să folosească această influență pentru a exclude posibilitatea continuării unor astfel de atacuri.
"Va fi fie pământ rusesc, fie un deșert pârjolit aici"
Kievul respinge acuzaţiile şi susţine şi că ruşii ar fi minat tot complexul nuclear. Citează o comunicare internă în care, generalul rus Valeri Vasiliev, care comandă acum garnizoana de la centrala nucleară Zaporojie, le-ar fi spus soldaților săi că situl nuclear "va fi fie pământ rusesc, fie un deșert pârjolit aici. Suntem pregătiți pentru consecințele acestui pas. Iar voi, soldații eliberatori, trebuie să înțelegeți că nu avem de ales. Și dacă vin cele mai grele ordine – trebuie să le împlinim cu onoare!”
Centrul nuclear este în prezent ocupat de către ruşi
Ameninţarea ruşilor vine în contextul în care, liderul autorităților de ocupație instalate de invadatorii ruși în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei a anunțat că a semnat un decret privind organizarea unui referendum de anexarea a zonei Zaporojie la Rusia. Ar fi primul scrutin de acest fel, organizat de la începtul invaziei. Central nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este ocupată de ruşi încă de la începutul lui martie, dar încă este ţinută în funcţiune de tehnicieni ucraineni.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰