Video Rusia se expune unui risc uriaş dacă va ataca navele de cereale în apele teritoriale româneşti din Marea Neagră: "Da, se poate considera că loveşte NATO"
Risc de conflict militar în Marea Neagră. Rusia consideră ţintă militară orice navă care se îndreaptă spre porturile Ucrainei. Ameninţările vin după ce Kievul a spus că va transporta cereale prin apele noastre teritoriale. Declaraţia Moscovei aduce îngrijorare la Casa Albă. Moscova ar putea ataca nave civile în Marea Neagră și să dea apoi vina pe Ucraina, cred americanii.
Ameninţarea vine de la Ministerul rus al Apărării şi a intrat în vigoare azi-noapte. Reacţia nervoasă a apărut după ce Rusia s-a retras din acordul pentru transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră, iar Kievul a spus că are alte soluţii. "Din punctul nostru de vedere, acest lucru poate fi implementat chiar şi fără a folosi această rută care a fost deja agreată, însă prin apele teritoriale ale României şi Bulgariei", a declarat Vasil Bodnar, ambasadorul Ucrainei în Turcia.
Apele teritoriale ale României se întind pe 22 de kilometri de la ţărm în largul Mării Negre
Potrivit tratatelor internaţionale, apele teritoriale ale României se întind pe 22 de kilometri de la ţărm în largul Mării Negre. "Este un factor de risc. Trebuie luat în considerare. Mai complicat este dacă lovirea se face în apele teritoriale ale României. Atât timp cât tu îmi violezi spaţiul terestru, aerian şi maritim, îmi violezi teritoriul meu naţional. Da, se poate considera că loveşte NATO", a declarat Virgil Bălăceanu, general în rezervă. "O primă reacţie a venit de Ministerul Transporturilor, chiar în urmă cu puţin timp prin care s-a comunicat că statul vecin nu ne-a informat oficial despre acest proiect. Sunt sigur că se fac analize şi estimări", a declarat Mihai Constantin, purtător de cuvânt al Guvernului.
Putin dă vina pe Occident pentru ruperea acordului şi pune condiţii pentru a se întoarce la masa negocierilor. "Să fie ridicate toate sancţiunile pentru băncile și instituțiile financiare ruse care asigură aprovizionarea cu alimente și îngrășăminte. Vorbim și despre conectarea lor imediată cu sistemul internațional bancar Swift", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Vestea că Ucraina cere din nou ajutorul României ca să îşi exporte cerealele îi îngrijorează pe fermierii noştri. La grâu se estimează că vom recolta peste 10 milioane de tone. Din cele 10 milioane, 5,5 milioane merg către export. Asta însă doar dacă România va putea să-şi mai facă loc printre marfa care vine din Ucraina.
Radu Gruiu a cultivat, în acest an, 1.300 de hectare cu cereale. Producţia sa va ajunge la export. "În momentul de faţă preţurile sunt un pic în creştere, dar sunt la jumătate faţă de anul trecut. Problema logistică. se stă foarte mult la descărcat, mai ales pentru cei care duc marfa in portul Constanţa", a declarat Radu Gruiu, fermier. "Nu mai exisă loc în Portul Constanţa. Toţi stau la cozi şi aşteptările pot ajunge şi la o săptămâna, o săptămână şi două zile pentru descărcarea în Portul Constanţa", a declarat Cezar Gheorghe, consultant comerţ. Iar situaţia se va înrăutăţi. Portul Constanţa poate să transfere 25 - 26 de milioane de tone de cereale anual. Ucraina vrea să vină cu 27 de milioane de tone, adică din start ar bloca toată activitatea. Nu ar mai rămâne loc pentru cele 23 de milioane de tone pe care şi România are nevoie să le exporte prin Portul Constanţa. În ultimul an şi jumătate, prin România au trecut 20 de milioane de tone de cereale ucrainene. Peste 4 milioane au rămas în ţară şi au prăbuşit preţul grâului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰