Antena Meniu Search
x

Saci cu bani, în locuința eurodeputatei Eva Kaili. Scandalul care zguduie Parlamentul European. Grecia i-a înghețat toate activele

Grecia a înghețat toate activele eurodeputatei Eva Kaili. Vicepreşedinta Parlamentului European a fost arestată şi pusă sub acuzare în cadrul unei anchete de corupţie. A fost demisă de Roberta Metsola și nu s-a putut prevala de imunitatea parlamentară pentru că a fost prinsă în flagrant delict.

de Redactia Observator

la 12.12.2022, 13:37

Scandalul "sacilor cu bani" care zguduie UE. Grecia a înghețat toate toate activele eurodeputatei Eva Kaili
Eva Kaili - Profimedia

Un scandal de corupție zguduie Parlamentul UE. Deputații europeni se adună luni la Strasbourg pentru ceea ce se anunță a fi o sesiune extrem de aprinsă. Patru din cele șase persoane audiate în weekend în cadrul unei investigații a poliției au fost puse sub acuzare. Eva Kaili a fost arestată preventiv după ce anchetatorii belgieni ar fi găsit "saci cu bani" în casa ei. Poliția anchetează un posibil caz de trafic de influență din partea Qatarului. Doha a negat acuzațiile.

Atena îngheaţă toate activele eurodeputatei Eva Kaili

Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor din Grecia a anunţat luni că îngheaţă toate activele Evei Kaili, încarcerată la Bruxelles. Măsura împotriva eurodeputatei, exclusă din partidul socialist grec PASOK-KINAL în urma acestui caz, vizează "conturile bancare, seifurile, companiile şi orice alte active financiare", potrivit preşedintelui autorităţii, Haralambos Vourliotis, citat de un membru al aceleiaşi instituţii.

Instituţiile bancare elene şi serviciile de stat competente au fost deja informate de această măsură de către Autoritatea de luptă împotriva spălării banilor, potrivit acestui reprezentant al organizaţiei.Măsura de îngheţare a activelor le vizează de asemenea şi pe rudele apropiate ale Evei Kaili, cum ar fi părinţii, conform sursei citate.

Pe acelaşi subiect

În colimatorul Autorităţii de luptă împotriva spălării banilor se află de asemenea şi o companie imobiliară recent apărută într-un cartier şic din Atena, Kolonaki, şi care ar fi fost creată de eurodeputata de 44 de ani şi de partenerul său italian, de asemenea închis în Belgia.

Reţinerea Evei Kaili, eurodeputată din 2014 şi vicepreşedintă a Parlamentului European din ianuarie, a stârnit reacţii puternice în Europa, în special în ţara sa natală. Această fostă prezentatoare de televiziune a fost inculpată duminică pentru "corupţie" la Bruxelles şi încarcerată, într-o anchetă a unui judecător belgian privind transferuri mari de bani pe care le-ar fi făcut Qatarul cu scopul de a influenţa decizii în cadrul acestei mari instituţii a UE.

O sursă judiciară a precizat pentru AFP că Eva Kaili şi alte trei persoane au fost încarcerate duminică de un judecător din Bruxelles, la două zile după arestarea lor într-o anchetă privind acţiunile acestei ţări care organizează Campionatul Mondial de Fotbal din acest an, în plină desfăşurare.

Eva Kaili nu a putut beneficia de imunitatea sa parlamentară, deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost constatată "în flagrant delict" vineri, a explicat aceeaşi sursă judiciară, care a confirmat şi informaţiile din presă conform cărora, în timpul percheziţiilor, în apartamentul din Bruxelles al eurodeputatei socialiste elene au fost găsiţi "saci cu bani".

Borrell: Informaţiile privind presupusa corupţie din Parlamentul European, extrem de îngrijorătoare

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a spus luni că este "extrem de îngrijorător" că mai multe persoane care au legătură cu Parlamentul European, printre care şi o vicepreşedintă, au fost inculpate în Belgia pentru un presupus caz de corupţie legat de Qatar. "Cu siguranţă, aceste informaţii sunt extrem de îngrijorătoare", a declarat el presei la Bruxelles înaintea unei reuniuni a miniştrilor de externe din UE cu omologii lor din cinci dintre cele şase ţări din Parteneriatul Estic - Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina -, care precede un Consiliu Afaceri Externe al UE.

"Este în desfăşurare o anchetă pe care o urmărim. Acuzaţiile sunt extrem de grave", a afirmat şeful diplomaţiei europene. Borrell a spus că ancheta nu vizează pe nimeni din cadrul serviciului diplomatic al UE. "Nimic şi nimeni nu este vizat nici din Serviciul de Acţiune Externă, nici din cadrul delegaţiilor", a adăugat el.

În acest caz, un judecător belgian anchetează "plata unor importante sume de bani sau oferirea unor cadouri semnificative unor terţi aflaţi într-o poziţie politică şi/sau strategică ce permite, în cadrul Parlamentului European, influenţarea deciziilor" acestei instituţii, a reamintit duminică parchetul din Bruxelles.

Paolo Gentiloni: Presupusul caz de corupţie afectează grav reputaţia Parlamentului European

Printre suspecți se numără și fostul eurodeputat italian Pier-Antonio Panzeri şi secretarul general al Conferinţei Sindicale Internaţionale (CSI), Luca Visentini, şi el italian. "Acest caz ruşinos şi intolerabil" "afectează grav reputaţia" Parlamentului European, a spus Gentiloni în cadrul unei emisiuni la Rai.

"Parlamentul European a fost întotdeauna vârful de lance în privinţa drepturilor. Probabil că nu a fost dotat cu puteri suficiente, însă în privinţa principiilor a fost întotdeauna un punct de referinţă", a subliniat el. "Dacă se confirmă că cineva a primit bani pentru a încerca să influenţeze opinia Parlamentului European, cred că ar fi unul dintre cele mai dramatice cazuri de corupţie din ultimii ani", a adăugat comisarul european.

Soţia şi fiica lui Pier-Antonio Panzeri au fost de asemenea arestate în Italia în virtutea unui mandat european emis de parchetul belgian, suspectate că au avut cunoştinţă şi au beneficiat de avantajele financiare sau de alte natură primite de fostul eurodeputat. Ele au fost plasate în arest la domiciliu.

Conform unor documente ale justiţiei belgiene care însoţesc mandatul european de arestare, consultate de agenţia italiană de presă ANSA, Panzeri este suspectat că s-a folosit de influenţa sa în Parlamentul European "în avantajul Qatarului şi Marocului".

Scandalul a izbucnit în plină desfăşurare a Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, în contextul în care ţara gazdă, Qatarul, este nevoită să depună eforturi pentru a-şi apăra reputaţia, criticată în privinţa drepturilor omului, în special cele ale lucrătorilor. Cazul survine de asemenea înaintea unei sesiuni plenare a Parlamentului European la Strasbourg, unde relaţia dintre UE şi Qatar ar urma inevitabil să apară în dezbateri.

Şase suspecţi au fost reţinuţi vineri în Belgia, printre care vicepreşedinta elenă a Parlamentului European, Eva Kaili, şi fostul eurodeputat italian Pier-Antonio Panzeri. Cazul urmează să fie discutat luni în cadrul unei reuniuni a preşedinţilor grupurilor politice din Parlamentul European, la deschiderea sesiunii plenare organizate la Strasbourg, în Franţa.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Veţi participa la Slujba de Înviere?

Observator » Stiri externe » Saci cu bani, în locuința eurodeputatei Eva Kaili. Scandalul care zguduie Parlamentul European. Grecia i-a înghețat toate activele