Video Eva Kaili, vicepreşedinta PE, a ajuns în arest după scandalul de corupţie. Avea "o geantă cu bani" asupra sa, când a fost reţinută de poliţie
Vicepreşedinta Parlamentului European, Eva Kaili, şi alte trei persoane au fost arestate duminică şi puse oficial sub acuzare în Belgia, în cadrul anchetei anticorupţie ce vizează această instituţie, asupra căreia Qatarul ar fi încercat să-şi exercite influenţa, a declarat pentru AFP o sursă judiciară, citată de News.ro.
Parchetul federal belgian nu a dat niciun nume, anunţând doar că patru dintre cele şase persoane reţinute în ultimele 48 de ore au fost plasate în arest preventiv. Aceste patru persoane au fost încarcerate după ce au fost acuzate de un judecător de instrucţie din Bruxelles de "apartenenţă la o organizaţie criminală, spălare de bani şi corupţie", a anunţat Parchetul federal într-un comunicat. Celelalte două persoane reţinute în acest caz au fost eliberate de către judecător.
Potrivit unei surse judiciare apropiate dosarului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, Eva Kaili, eurodeputată din Grecia, se numără printre cele patru persoane încarcerate. Sursa citată a precizat că aceasta nu şi-a putut folosi imunitatea parlamentară deoarece infracţiunea de care este acuzată a fost descoperită "în flagrant delict", vineri. Sursa a confirmat relatările din presă potrivit cărora Eva Kaili avea asupra sa "o geantă cu bani" atunci când a fost reţinută de poliţia belgiană.
Procuratura federală a anunţat, de asemenea, că sâmbătă seară a avut loc o percheziţie la domiciliul unui al doilea europarlamentar, după ce locuinţa din Bruxelles a Evei Kaili a fost percheziţionată vineri seara.
Eurodeputaţii de stânga cer demisia Evei Kaili
În acest dosar deschis de autorităţile belgiene "există suspiciunea că au fost plătite sume importante de bani sau au fost oferite cadouri semnificative unor terţe persoane cu o poziţie politică şi/sau strategică în cadrul Parlamentului European, astfel încât acestea să influenţeze deciziile acestei instituţii", se arată în comunicatul procurorilor.
Sâmbătă seara, preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, europarlamentar din Malta, a decis o primă sancţiune împotriva Evei Kaili, luându-i toate atribuţiile, inclusiv calitatea de a reprezenta PE în regiunea Orientului Mijlociu. Eurodeputaţii de stânga, în special Verzii din Parlamentul European, au cerut demisia Evei Kaili. Ea a fost exclusă, vineri seară, şi din Partidul Socialist grec (Pasok-Kinal).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰