Statele Unite îşi deschid granițele pentru călătorii vaccinaţi doar cu serurile autorizate de OMS

De Redactia Observator la 08.11.2021, 08:53

Statele Unite îşi redeschid luni graniţele pentru turiştii străini vaccinaţi cu schema completă, după mai bine de un an şi jumătate de restricţii din cauza pandemiei. O mare companie aeriană şi-a avertizat deja clienţii, cu scuzele de rigoare, că vor avea de stat la coadă. Pasagerii care sosesc în Statele Unite cu avionul trebuie să prezinte şi un test negativ efectuat în ultimele trei zile, pe lângă dovada vaccinării. 

Reclamă

O problemă este că se acceptă numai imunizarea cu seruri autorizate de OMS sau de agenţiile americane. Nu va fi luat în calcul, de exemplu, vaccinul rusesc Sputnik, folosit în aproape 70 de ţări printre care Ungaria, Slovacia şi Mexic.

Companiile aeriene se aşteaptă la ca numărul călătorilor să se dubleze

United Airlines se aşteaptă luni ca numărul pasagerilor internaţionali să fie cu aproximativ 50% mai mulţi, faţă de ziua de luni trecută, când a avut aproximativ 20.000.

Reclamă

Şi directorul general al Delta Air Lines, Ed Bastian, a avertizat că călătorii ar trebui să fie pregătiţi pentru cozi lungi.

"Va fi puţin mai dificil la început. Vă asigur că vor fi cozi, din păcate", a spus Bastian, adăugând că "o vom rezolva".

Delta a declarat că în cele şase săptămâni de când a fost anunţată redeschiderea SUA că a înregistrat o creştere cu 450% a rezervărilor internaţionale la punctele de vânzare, faţă de o prioadă de şase săptămâni anterioare anunţului.

Reclamă

Mesajul Casei Albe

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kevin Munoz, a declarat pe Twitter: ”Deoarece ne aşteptăm la o cerere mare atunci când SUA vor ridica restricţiile de călătorii aeriene şi terestre de luni, luăm măsuri semnificative pentru a fi pregătiţi, prin asigurarea de resurse suplimentare”.

Administraţia Biden a avut mai mai multe discuţii cu companiile aeriene americane pentru a se pregăti pentru afluxul de călători suplimentari care vor începe să sosească pe aeroporturile americane şi a avertizat călătorii care traversează din Canada şi Mexic pe uscat sau cu feribotul să fie pregătiţi pentru aşteptări mai lungi începând de luni.

Reclamă

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citește și
Casa Albă anunţă boicotarea diplomatică a JO de la Beijing, din cauza încălcării drepturilor omului
Sport• ieri la 21:10
Casa Albă anunţă boicotarea diplomatică a JO de la Beijing, din cauza încălcării drepturilor omului
Casa Albă anunţă boicotarea diplomatică a JO de la Beijing, din cauza încălcării drepturilor omului
recomandari pe a1.ro
Ce mai face și cum arată acum Irina Petrea, psihologul care ne învăța despre cei 7 ani de acasă și despre "copiii contra părinți"

Primarul New York-ului impune vaccinarea obligatorie în întregul sector privat, începând de la 27 decembrie
Extern• ieri la 17:27

Top știri
„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
1
Fii Observator • ieri la 16:46

„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă

„Bă are curent, eşti prost?” Momentul când adolescentul de 16 ani se electrocutează în Gara din Focşani, surprins în imagini. Copilul a ars ca o torţă
"Este o tragedie, fetiţele erau grozave!". O familie întreagă a fost găsită moartă în casă, lângă Berlin. Un vecin a văzut oroarea pe fereastră
2
Mapamond • ieri la 09:05

Un porc filmat în timp ce "zboară" dintr-un camion, în Brăila
3
Eveniment • ieri la 18:02

Un porc filmat în timp ce "zboară" dintr-un camion, în Brăila

Un porc filmat în timp ce "zboară" dintr-un camion, în Brăila
Un bucureştean şi-a instalat 8 camere de supraveghere la geam. Imaginea a devenit rapid virală: "Am găsit sediul SRI din sectorul 6"
4
Eveniment • ieri la 15:33

"Nu am văzut în viața mea așa ceva!". Un șofer român a spulberat cu TIR-ul un avion, pe o autostradă din Germania
5
Extern • ieri la 10:38

"Nu am văzut în viața mea așa ceva!". Un șofer român a spulberat cu TIR-ul un avion, pe o autostradă din Germania

"Nu am văzut în viața mea așa ceva!". Un șofer român a spulberat cu TIR-ul un avion, pe o autostradă din Germania
RECOMANDĂRI
Ce restricții avem de Crăciun şi Revelion? Programul magazinilor ar putea fi prelungit, iar circulaţia să fie liberă
Social • la 19:48
Video

Ce restricții avem de Crăciun şi Revelion? Programul magazinilor ar putea fi prelungit, iar circulaţia să fie liberă

Pe lângă restricţii, ar putea veni şi relaxări. Însă e valabil pentru cei care vor să-şi petreacă sărbătorile în...

Ce restricții avem de Crăciun şi Revelion? Programul magazinilor ar putea fi prelungit, iar circulaţia să fie liberă
Modalitatea prin care se fura motorină de la baza militară a americanilor de la Kogălniceanu. ANIMAŢIE GRAFICĂ
Eveniment • la 19:48

Al treilea caz de Omicron din România? Şi sportivul din Baia Mare ar putea fi infectat cu noua variantă anunţă Ministerul Sănătăţii
Sanatate • la 18:16

Teste de salivă primite de la școală, scoase la vânzare pe internet. Unii părinţi au refuzat testarea. E haos în proceduri
Educatie • la 19:29

PARTENERI
Ce înțepătură îi trimite Anamaria Prodan amantei lui Laurențiu Reghecampf. Mesajul postat de sexy impresara: ''Banii impresionează femeile leneșe”
spynews.ro

Și-a găsit apartamentul vândut când s-a întors în țară. Prietenul l-a sunat: Mă, tată, eu îți făceam surpriză
libertatea.ro
Și-a găsit apartamentul vândut când s-a întors în țară. Prietenul l-a sunat: Mă, tată, eu îți făceam surpriză
Raed Arafat, despre accesul în magazinele alimentare cu certificat verde: „Nu ne referim la magazinele esenţiale”
bzi.ro

Vaccinarea împotriva COVID-19 va fi obligatorie în România. Ministrul demis al Sănătății, Cseke Attila a făcut anunţul

Horoscopul zilei de 7 decembrie 2021. Balanțele trebuie să fie atente la cheltuieli. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro

'Doamnă, lăsați-ne în pace! Avem treabă' - A murit după ce medicii au certat-o și au trimis-o acasă!
gandul.ro

FOTO. Laurențiu Reghecampf și noua lui iubită, imaginile momentului! Cum arată Corina, după tot scandalul
prosport.ro
FOTO. Laurențiu Reghecampf și noua lui iubită, imaginile momentului! Cum arată Corina, după tot scandalul
Lupta unui bărbat pentru dreptul femeilor de a fi preotese în România. "Chiar dacă nu sunt direct vătămat sau discriminat, drepturile mele sunt afectate indirect"
Ziare.com

Niculina Stoican, în război cu Natanticu din cauza unui moment umoristic!? De la ce s-a enervat artista
redactia.ro
Niculina Stoican, în război cu Natanticu din cauza unui moment umoristic!? De la ce s-a enervat artista
Thalia are probleme de sănătate. Vedeta a lipsit o perioadă de pe rețelele de socializare
tvhappy.ro
Thalia are probleme de sănătate. Vedeta a lipsit o perioadă de pe rețelele de socializare
Adrian Mutu nu și-a mai găsit locul în Liga 1. Incredibil cu ce echipă negociază acum
GSP

Cele mai scumpe transferuri din istoria fotbalului românesc. Gheorghe Hagi ocupă locul 14!
money.ro

„E jenant!”. Anamaria Prodan îl face praf pe Laurenţiu Reghecampf: „Are un declin cumplit”
as.ro

„M-am săturat de mizeria lui”. Anamaria Prodan s-a dezlănţuit la adresa lui Laurenţiu Reghecampf: „Este compromis definitiv”

Lichidul din pungile de carne nu e sânge. Ce se află în pachete, de fapt, potrivit experților
UseIT

Superbet

Jocuri cu mari surprize de Crăciun pentru cei care vor să-şi testeze norocul (p)

Observator de bine
Greta Gavrilă îţi prezintă Observator de bine
Observator de bine • ieri la 18:41
Video

Observator de bine, 6 decembrie 2021. A fost lansat trailerul pentru aniversarea de 20 de ani a filmului Harry Potter

Observator de bine, 6 decembrie 2021, prezentat de Greta Gavrilă.

Observator de bine, 6 decembrie 2021. A fost lansat trailerul pentru aniversarea de 20 de ani a filmului Harry Potter
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 03.12 la 17:41
Video

Observator de bine, 3 decembrie 2021. Trupa Abba a lansat primul colind din cariera muzicală

Observator de bine, 3 decembrie 2021. Trupa Abba a lansat primul colind din cariera muzicală
Greta Gavrilă
Observator de bine • pe 02.12 la 17:45
Video

Observator de bine, 2 decembrie 2021. Care au fost cele mai ascultate piese în 2021