Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto "Sunt nevinovat". Irakianul arestat pentru uciderea lui Mihai Spătaru, camionagiul român tăiat cu maceta într-o parcare din Franţa, cere să fie eliberat

De ce a fost ucis Mihai Spataru? Audierile din cadrul procesului ce se va desfășura în perioada 19-22 martie vor răspunde, probabil, la această întrebare. Deocamdată, deși ancheta a fost finalizată de câteva luni, motivul rămâne neclar. Mai ales că, în parcarea cufundată în întuneric din zona de odihnă Translay, de pe autostrada A28 din Franța, între Abbeville și Amiens, nu erau martori când a avut loc atacul sălbatic asupra şoferului român de TIR

de Veronica Micu

la 10.01.2024 , 13:38

Luna trecută, în fața anchetatorilor, principalul suspect în cazul morții lui Mihai Spătaru, un şofer român de TIR în vârstă de 39 de ani, ucis cu maceta într-o parcare din Franţa, în mai 2021, sub privirile îngrozite ale soţiei, a declarat că este nevinovat.

"Sunt nevinovat", a repetat irakianul în vârstă de 29 de ani. Pentru prima dată de la încarcerare, în iunie 2021, bărbatul a cerut să fie eliberat. "Sunt doi ani și jumătate de arest preventiv, pentru fapte pe care le contestă", a argumentat avocatul său, Geoffrey Gimeno, potrivit Courrier picard.

Cu trei luni înainte de proces, această cerere a fost respinsă, astfel că bărbatul va apărea, reținut, în fața judecătorilor din Somme.

Articolul continuă după reclamă

Filmul tragediei din Franţa

Pe acelaşi subiect

În noaptea de 16 spre 17 mai 2021, brăileanul Mihai Spătaru, șofer român de TIR, se afla într-o parcare de pe autostrada A28 din Franţa, între Abbeville și Amiens, în zona de odihnă Translay. Era cu soția lui, împreună cu care făcea echipaj pe TIR. Cei doi veneau din Anglia şi urmau să facă o livrare în Spania. La un moment dat, Mihai i-a spus soţiei că merge la toaletă, a coborât din camion, dar a fost atacat cu o sabie şi înjunghiat de două ori, în inimă şi spate. Tânărul de 39 de ani a murit la scurt timp, sub privirile îngrozite ale soţiei.

În zilele de 12 și 13 iunie, la aproape o lună de la teribila crimă, procurorii francezi au anunţat că au fost prinşi presupuşii criminali ai lui Mihai: doi irakieni, ambii în vârstă de 27 de ani. Unul a fost arestat în regiunea Rouen, celălalt în Grand-Synthe din nord. Potrivit France Bleu, unul dintre suspecţi a fost prins cu ajutorul unei măşti chirurgicale, care i-ar fi căzut în parcare în noaptea crimei. Anchetatorii au prelevat probe ADN de pe mască, ceea ce a dus la identificarea bărbatului. 

Presupusul criminal spune că este nevinovat

Dintre cei doi, unul este urmărit penal pentru neasistarea unei persoane aflate în pericol și a fost eliberat în februarie anul trecut. În boxa sălii de judecată, presupusul criminal nu înțelege de ce ar trebui să rămână în spatele gratiilor, mai ales că, potrivit lui, celălalt este agresor. Inițial a negat că a fost prezent în parcare, înainte de a recunoaște. El va trebui să-i convingă pe jurați pentru că nu asta reiese din cercetări, în special din expertiza ADN, sângele victimei fiind găsit pe haine și în mașină. Bărbatul de origine kurdă a sosit în Franța în 2016 și a fost prezent legal pe teritoriul francez. Angajat într-o brutărie din Rouen la momentul arestării sale, el este suspectat că a participat la traficul ilegal de migranți în Anglia.

Condamnat pentru fapte de acest tip în mai 2021, a contestat decizia.

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "Sunt nevinovat". Irakianul arestat pentru uciderea lui Mihai Spătaru, camionagiul român tăiat cu maceta într-o parcare din Franţa, cere să fie eliberat