Te vei emoţiona până la lacrimi! Mesajul sfâşietor trimis unei fetiţe care a murit salvându-şi sora după cutremurul din Italia (FOTO)
Presa italiană a publicat, sâmbătă, o scrisoare trimisă de un pompier unei fetiţe pe care nu a reuşit să o salveze, după cutremurul devastator care a lovit centrul Italiei. Povestea Giuliei Rinaldo a fost spusă sâmbătă, în timpul funeraliilor de stat pentru victimele seismului, de episcopul Givanni D’Ercole.
Presa italiană a publicat, sâmbătă, o scrisoare trimisă de un pompier unei fetiţe pe care nu a reuşit să o salveze, după cutremurul devastator care a lovit centrul Italiei. Povestea Giuliei Rinaldo a fost spusă sâmbătă, în timpul funeraliilor de stat pentru victimele seismului, de episcopul Givanni D’Ercole.
“Bună micuţo, eu am ajutat la scoaterea ta din acea închisoare de moloz. Ne cerem scuze că am ajuns prea târziu. Din păcate deja nu mai respirai, dar vreau să ştii, de acolo de sus, că am făcut tot ce ami putut pentru a vă scoate afară de acolo. Când mă voi întoarce la mine acasă, în L'Aquila, voi şti că voi avea un înger păzitor, iar noaptea vei fi o stea luminoasă. La reverere Giulia, chiar dacă nu mai cunoscut, te iubesc, Andrea”, a scris pompierul.
Episcopul Givanni D’Ercole a povestit că miercuri seară, la circa 15 ore de la seism, s-a întors la biserica din dioceza sa, din localitatea Pescara del Tronto, pentru a recupera crucifixul.
El a văzut, la numai câţiva metri distanţă, pompierii care săpau cu mâinile goale după cele două surori, în vârstă de nouă, respectiv patru ani.
“Cea mare, Giulia, era întinsă peste cea mai mică, Giorgia. Giulia moartă, Giorgia în viaţă. Erau îmbrăţişate”, a spus preotul.
El a oficiat slujba sub crucifixul pe care l-a recuperat în acea seară, pe care l-a agăţat în sala de sport transformată în capelă improvizată, unde au avut loc funeraliile de stat.
Massimo Caico, unul dintre pompierii care a scos fetele de sub dărâmături, a explicat că poziţia corpului fetei mai mari se pare că a creat o pungă de aer, care i-a permis Giorgiei să supravieţuiască.
Potrivit lui Caico, un labrador negru, Leo, a fost cel care a alertat echipele de salvare că este cineva sub dărâmături. Pompierii au început să sape şi au găsit mai întâi o păpuşă, apoi un picior de om – cel al Giuliei. Apoi au observat că pământul părea să se mişte “într-un ritm care părea să fie de respiraţie”.
“Poate că s-au îmbrăţişat în cursul nopţii sau de frică, iar trupul Giuliei a salvat-o pe Giorgia”, a spus Caico.
Sâmbătă, când italienii îndoliaţi şi-au luat adio de la Giulia şi de la alte 34 de victime ale cutremurului, Giorgia a împlinit patru ani. Ea şi-a petrecut ziua de naştere la spital. Potrivit presei locale, este în stare de şoc şi nu mai vorbeşte. Nu face decât să doarmă, să plângă şi să îşi ceară păpuşa şi mama, care a fost, la rândul său, rănită în cutremur.
Mulţi dintre cei care au venit sâmbătă la funeralii i-au adus cadouri, iar preşedintele italian Sergio Mattarella a vizitat-o pe micuţă la spital.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰