Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Traficul prin Canalul Suez, dat peste cap de un petrolier defect. Nava Seavigour, sub pavilion maltez, a fost remorcată cu succes

Traficul prin Canalul Suez, dat peste cap de un petrolier defect. Seavigour, sub pavilion maltez, s-a oprit într-o secțiune a canalului în care încape o singură navă și a fost remorcată până la o porțiune mai lată. Cel puțin opt nave aflate în spatele Seavigour au fost nevoite să aștepte finalizarea operațiunii.

de Redactia Observator

la 04.06.2023 , 15:39

Traficul prin Canalul Suez, dat peste cap de un petrolier defect Traficul prin Canalul Suez, dat peste cap de un petrolier defect - Twitter

Un petrolier care s-a defectat în timp ce trecea prin Canalul Suez a dat peste cap traficul prin zonă. Incidentul a avut loc duminică. Nava Seavigour, sub pavilion maltez, a suferit o defecțiune la 12 kilometri, a declarat George Safwat, purtător de cuvânt al Autorității egiptene a Canalului Suez.

Petrolier defectat în Canalul Suez

Vaporul s-a oprit într-o secțiune a canalului în care încape o singură navă și a fost remorcat de remorchere până la o porțiune mai lată. Cel puțin opt nave aflate în spatele Seavigour au fost nevoite să oprească și să aștepte finalizarea operațiunii, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Incidente asemănătoare s-au mai produs în ultimii ani în Canalul Suez. Cel mai grav a fost în martie 2021, atunci când nava Ever Given încărcată cu containere s-a izbit de mal, blocând canalul timp de șase zile și provocând întârzieri și pierderi uriașe în comerțul mondial. Canalul a fost deschis în 1869 și a devenit o rută comercială crucială. Aproximativ 10% din comerțul mondial se desfășoară prin Canalul Suez, iar veniturile obinute anul trecut au ajuns la valoarea record de 8 miliarde de dolari.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri externe » Traficul prin Canalul Suez, dat peste cap de un petrolier defect. Nava Seavigour, sub pavilion maltez, a fost remorcată cu succes