Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina a anunțat primele rezultate ale contraofensivei. Progresele înregistrate pe linia frontului: 3 localităţi recucerite într-o zi

Război în Ucraina.  Ucraina a anunţat duminică recucerirea a trei localităţi din regiunea Doneţk, primele câştiguri teritoriale obţinute în urma "acţiunilor contraofensive" menţionate cu o zi înainte de preşedintele Volodimir Zelenski, informează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 12.06.2023 , 11:28

Ucraina a anunțat primele rezultate ale contraofensivei. Progresele înregistrate pe linia frontului: 3 localităţi recucerite într-o zi - Twitter

În acelaşi timp, trei persoane au fost ucise şi cel puţin alte 23 au fost rănite în atacuri ruseşti asupra civililor evacuaţi, în special cei aflaţi în bărci, din zonele inundate din sudul Ucrainei în urma distrugerii unui baraj la începutul acestei săptămâni, au declarat autorităţile locale. Pe frontul de est a fost eliberată localitatea Blagodatne. La mai puţin de trei ore după acest anunţ, serviciul de grăniceri ucrainean a asigurat că un al doilea sat, Neskucine, din aceeaşi regiune Doneţk, se afla la rândul său "din nou sub stindardul ucrainean".

Primele câştiguri teritoriale anunţate după mai multe luni de zile de către autorităţile ucrainene

Duminică seara, viceministrul Apărării Ganna Maliar a anunţat că o a treia localitate, orăşelul Makarivka, din apropiere de Blagodatne, a căzut în mâinile trupelor de la Kiev. "Le sunt recunoscător soldaţilor noştri pentru această zi (...). MULŢUMIRI ! Vă mulţumim pentru fiecare pas, pentru fiecare luptă, pentru fiecare ocupant distrus!", a declarat preşedintele Zelenski.

Articolul continuă după reclamă

Acestea sunt primele câştiguri teritoriale anunţate după mai multe luni de zile de către autorităţile ucrainene, în afară de cele câteva sute de metri recuceriţi recent la periferia oraşului devastat Bahmut, din regiunea Doneţk, a cărui cucerire a fost revendicată de Moscova în mai. În sudul Ucrainei, evacuările continuă după creşterea bruscă a nivelului apei cauzată de distrugerea barajului hidroelectric Kahovka, pentru care ambele părţi se învinuiesc reciproc.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit ultimelor date disponibile duminică seara, furnizate de ministrul de Interne Igor Klimenko, 2.722 de persoane, dintre care 205 de copii, au fost evacuate din regiunea Herson şi alte 982, inclusiv 167 de copii, din provincia vecină Mikolaiv. Un total de şapte persoane au murit şi aproximativ 30 sunt încă date dispărute în urma acestor inundaţii în teritoriile aflate sub controlul Kievului. Un total de 77 de localităţi au fost invadate de ape, dintre care 14 în teritoriile ocupate, a spus Klimenko, potrivit căruia 162.000 de persoane sunt lipsite de apă curentă în amonte de barajul Kahovka.

În zonele aflate sub controlul Rusiei, oficialii instalaţi de Moscova au raportat săptămâna aceasta peste 7.000 de persoane evacuate, precum şi opt morţi şi 13 dispăruţi. În Herson, capitala regională, apa a început să se retragă în anumite cartiere, în pofida ploii, au remarcat jurnaliştii AFP. Există, de asemenea, îngrijorare cu privire la posibila contaminare a apelor, care au înghiţit cel puţin trei cimitire, terminale de stocare a petrolului şi gropi de gunoi. De asemenea, aproape 450 de tone de ulei de turbine s-au vărsat în Nipru şi apoi în Marea Neagră.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a reiterat duminică, în faţa unor date divergente, solicitarea de acces la locul unde este măsurat nivelul apei din rezervorul ce serveşte la răcirea reactoarelor centralei nucleare Zaporijie, situată la 150 km în amonte de barajul distrus şi ocupat de forţele ruse.

Armata ucraineană a anunţat luni eliberarea localităţii Storojove

Armata ucraineană a anunţat luni eliberarea localităţii Storojove, în sud-vestul provinciei Doneţk şi în apropiere de regiunea vecină Zaporojie, într-o înaintare în care au fost capturaţi patru soldaţi ai forţelor ruse, ce au suferit aproximativ 50 de pierderi, transmite EFE, citat de Agerpres. Acesta este cea de-a treia localitate recucerită de forţele armate ucrainene în mai puţin de 24 de ore, după eliberarea, duminică, a satelor Blahodatne şi Neskucine, tot în provincia Doneţk.

Storojove a fost recucerit de Brigada 35 de puşcaşi marini Mihail Ostrogradski, care a publicat o înregistrare video cu intrarea în sat, redată pe reţelele de socializare de mai mulţi purtători de cuvânt ai armatei ucrainene.

Armata ucraineană anunţă că armata rusă se află în defensivă în regiunile ucrainene Zaporojie şi Herson

Armata ucraineană (AFU) anunţă luni că armata rusă este în defensivă în regiunile Zaporojie şi Herson, în contextul în care forţele ucrainene îşi intensifică activităţile pe linia frontului, relatează CNN, citat de news.ro. Armata rusă a atacat cu artileria numeroase localităţi în zonă, acuză armata ucraineană. Ministerul rus al Apărării anunţă, la rândul său, că forţe ucrainene ”lansează tot mai multe atacuri” către regiunea Zaporojie şi că a distrus vehicule blindate ucrainene.

Armata ucraineană a anunţat că a înaintat în mai multe direcţii în weekend, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că armata ucraineană a lansat contraofensiva în vederea recuceririi teritoriilor ocupate de către ruşi.

Pe de altă parte, Valeri Şerşen, purtător de cuvânt al armatei, a declarat că forţele ruse au aruncat în aer un baraj mic de pe râul Mokri Yali în tentativa de a încetini contraofensiva Ucrainei. Din cauza ruperii barajului au fost inundate zone de pe ambele maluri ale râului. “Acest lucru nu afectează acţiunile contraofensive”, a spus Şerşen pentru Ukrainska Pravda, precizând că forţele ucrainene se îndreaptă spre localitatea Urozhaine, situată în aval.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri externe » Ucraina a anunțat primele rezultate ale contraofensivei. Progresele înregistrate pe linia frontului: 3 localităţi recucerite într-o zi