Un român fără adăpost, împușcat de polițiști într-un parc din Munchen, după ce i-au confundat pistolul de jucărie cu o armă reală
Incident tulburător într-un parc din Munchen. Un român fără adăpost, în vârstă de 38 de ani, a fost împușcat de patru ori de polițiști, după ce i-au confundat arma de jucărie pe care o avea asupra sa cu una reală.
Întâmplarea a avut loc la începutul lunii iulie, dar acum autoritățile au venit cu explicații suplimentare, după ce presa germană a anunțat că ambulanța a venit la fața locului, mult mai târziu decât ar fi trebuit și conform protocolului.
Unul dintre gloanțe l-a atins pe român în piept, iar acesta s-a prăbușit la pământ. Un polițist a fost cel care i-a acordat primul ajutor până la venirea salvatorilor. Bărbatul a fost preluat de echipajul de salvare, sosit între timp, și transportat de urgență la spital, unde a fost operat de urgență. În prezent, starea sa de sănătate este stabilă.
Incident cu multe semne de întrebare
Incidentul a ridicat multe semne de întrebare. Mai ales că bărbatul fără adăpost, pe care poliția l-a identificat ca fiind român, avea un pistol de jucărie, lucru confirmat de autorități. În plus, modul cum s-a intervenit la fața locului. Ambulanța ajungând cu întârziere.
- Adelin Petru a murit la 19 ani, în urma unui accident stupid petrecut într-o baie publică din Italia. Părinții...
- Un român drogat din Italia a călcat cu maşina doi poliţişti, pe unul dintre ei l-a luat pe capotă şi...
- Un român reţinut, după ce a atacat cu un cutter un turist spaniol, în Paris. Cei doi s-au certat pentru o bicicletă
Potrivit poliției, operațiunea a început în jurul orei 17:55 și a fost trimisă o alarmă în partea de vest a digului Oberföhringen. Ambulanța ajunge abia la 18:25.
„Urgențele din zona de aprovizionare a unei stații de ambulanță ar trebui, în general, să poată fi atinse în cel mult douăsprezece minute de la plecare [...]”, spune Legea privind serviciile de salvare. Un purtător de cuvânt al pompierilor a declarat pentru publicația germană Bild: „Doar atunci când locul acțiunii este sigur pentru lucrătorii de salvare, forțele primesc instrucțiunea de a merge mai departe”.
Cu toate acestea, presa a ajuns la fața locului la 18.15, în timp ce salvarea, zece minute mai târziu. Când a fost întrebat de ce, purtătorul de cuvânt a răspuns: „Pot spune că lucrătorii de salvare au fost alertați la 18:03 și au fost la punctul de apel la 18:10”. Cercetările continuă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰