Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Adelin Petru a murit la 19 ani, în urma unui accident stupid petrecut într-o baie publică din Italia. Părinții au privit neputincioși cum copilul lor se stinge în fața lor

O zi de relaxare s-a transformat într-o tragedie pentru o familie de români din Italia. Adelin Petru, fiul de 19 ani, a murit în urma unui accident stupid petrecut, duminică seara, într-o baie publică de lângă plaja unde au mers cu toții.

de Monica Palade

la 13.07.2021 , 18:08

Adelin Petru a murit la 19 ani, în urma unui accident stupid petrecut într-o baie publică din Italia. Părinții au privit neputincioși cum copilul lor se stinge în fața lor

Adelin Petru Bogasiu Hazaparu, român rezident în Bevagna, din provincia italiană Perugia, a mers cu părinții și sora sa mai mică pe insula Polvese, Lacul Trasimeno, pentru o zi de relaxare. Nimic nu anunța tragedia care avea să urmeze.

La un moment dat, în jurul orei 17.00, tânărul de 19 ani s-a ridicat și s-a dus la baia publică de pe plajă. Nu se știe cum, dar chiuveta de ceramică a căzut și s-a spart în mai multe bucăți, secționându-i lui Adelin artera femurală și provocându-i o hemoragie uriașă, scrie umbriaon.it.

Găsit la pământ într-o baie de sânge

Articolul continuă după reclamă

Potrivit La Nazione, tânărul a fost găsit la pământ de un bărbat care a intrat la baie câteva zeci de minute mai târziu. „Am intrat în acea baie pentru că am auzit strigătele disperate ale unei femei. Era la pământ într-un lac de sânge, încă viu, dar începea să leșine, iar lângă el se afla chiuveta spartă. Au sosit două fete, una dintre ele a spus că este asistentă medicală 118, știa ce să facă. Am presat puternic rana cu prosoapele. Am acea imagine în cap și mă gândesc la părinții care erau acolo și sperau că fiul lor va fi salvat", povestește unul dintre martorii care au încercat să îl ajute pe Adelin.

Pe acelaşi subiect

Dar, din păcate, Adelin Petru a murit la spitalul Santa Maria della Misericordia, din Perugia, duminică seara, în ciuda transfuziilor de sânge și eforturilor uriașe făcute de medici. "La început nu am înțeles de unde provenea tot acel sânge - continuă relatarea martorului - deoarece rana se afla în spatele coapsei. Și am rămas cu el tot timpul apăsând pe rană, așteptând ajutor. O așteptare care mi s-a părut infinită”.

Locul tragediei, sigilat de anchetatori

În ciuda faptului că la fața locului au sosit numeroase echipe de salvare, iar Adelin a primit prima transfuzie la fața locului, băiatul devenea foarte slăbit, preconizând drama ce avea să urmeze pentru familia sa.

Carabinierii din Città della Pieve s-au întors la fața locului, au pus sigilii la baie și au ordonat verificări tehnice privind condițiile în care se află obiectele sanitare din dotare. Cercetările continuă.

Monica Palade Like

Cu o experienţă în presă de peste 20 de ani, s-a alăturat echipei observatornews.ro în luna ianuarie 2021.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Mapamond » Adelin Petru a murit la 19 ani, în urma unui accident stupid petrecut într-o baie publică din Italia. Părinții au privit neputincioși cum copilul lor se stinge în fața lor