Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Victimele fostului medic al lotului de gimnastică din SUA, Larry Nassar, au fost despăgubite cu 130 de milioane de dolari

Victimele fostului medic al lotului de gimnastică american, Larry Nassar, au fost despăgubite de stat cu 139 de milioane de dolari. În prezent, fostul medic al echipei naţionale are 60 de ani şi se află în spatele gratiilor. În 2017, acesta a fost condamnat la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat că a agresat sexual peste 250 de gimnaste, majoritatea minore.

de Redactia Observator

la 24.04.2024 , 08:50

Cazul Larry Nassar, care a provocat un scandal internaţional, continuă să zguduie lumea gimnasticii: guvernul american a anunţat marţi că va plăti aproape 139 de milioane de dolari victimelor agresate sexual de acest fost medic al lotului naţional, relatează AFP.

Larry Nassar, condamnat la închisoare pe viață

Nassar ispăşeşte în prezent o sentinţă pe viaţă după ce a fost condamnat în 2017 şi 2018 pentru două decenii de abuzuri sexuale asupra a peste 250 de gimnaste, multe dintre ele minore. Printre numeroasele sale victime se numără şi campioana olimpică Simone Biles, care, alături de o sută de alte gimnaste, a dat în judecată administraţia americană, acuzând FBI-ul de neglijenţă. Acuzaţiile iniţiale împotriva bărbatului au fost transmise biroului local al FBI din Indianapolis (nord) în iulie 2015. Dar ancheta a fost rapid abandonată şi a fost nevoie de un alt raport, în mai 2016, pentru ca poliţia federală să lanseze noi investigaţii, informează News.ro.

Vezi și

"Celelalte victime şi eu am fost trădate de toate instituţiile care ar fi trebuit să ne protejeze", a declarat fosta campioană olimpică McKayla Maroney în 2022, arătând cu degetul nu doar spre FBI, ci şi spre federaţia americană, Comitetul Olimpic şi Departamentul de Justiţie.

Pe acelaşi subiect

Potrivit termenilor acordului anunţat marţi, guvernul va plăti 138,7 milioane de dolari reclamanţilor.

"Aceste acuzaţii ar fi trebuit să fie luate în serios încă de la început", a recunoscut Benjamin Mizer, un adjunct al Departamentului de Justiţie. "În timp ce aceste înţelegeri nu vor şterge răul pe care l-a provocat domnul Nassar, sperăm că ele vor ajuta victimele crimelor sale să obţină sprijinul esenţial de care au nevoie pentru a-şi continua vindecarea".

Scandal istoric în Statele Unite ale Americii

În iulie 2021, un raport al Inspectoratului General al Ministerului Justiţiei a concluzionat că au existat "erori fundamentale" din partea ofiţerilor însărcinaţi cu ancheta iniţială. Fost specialist în osteopatie şi terapie, Larry Nassar a fost coordonator medical naţional al Federaţiei americane de gimnastică între 1996 şi 2014. El a practicat, de asemenea, la Michigan State University şi într-un club de gimnastică, unde a avut numeroase victime. După condamnarea sa, el a fost înjunghiat în închisoare în iulie 2023, atac căruia i-a supravieţuit.

Numele său rămâne asociat cu cel mai mare scandal de agresiune sexuală din istoria gimnasticii, care a zguduit complet acest sport. În Statele Unite, diversele compensaţii financiare plătite victimelor fostului medic se ridică la peste un miliard de dolari, dintre care 500 de milioane de către Michigan State University şi 380 de milioane de către federaţia de gimnastică.

De la acest caz fără precedent, gimnaste din întreaga lume s-au pronunţat împotriva practicilor abuzive, expunând o cultură toxică în cadrul sportului lor. În Marea Britanie, Australia, Canada şi Franţa, a avut loc o avalanşă de dezvăluiri în ultimii ani, expunând decenii de violenţă fizică şi psihologică. Acest lucru a determinat Federaţia Internaţională de Gimnastică să adopte un nou cod de conduită în iunie 2022 pentru a proteja gimnastele de practicile abuzive.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Victimele fostului medic al lotului de gimnastică din SUA, Larry Nassar, au fost despăgubite cu 130 de milioane de dolari