Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viktor Orban: Trump a mâncat-o la micul dejun pe Ursula von der Leyen

Premierul Ungariei, Viktor Orban a apreciat, luni, că acordul comercial UE-SUA nu este un acord, ci liderul american Donald Trump "a mâncat-o la micul dejun" pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au relatat MTI şi Reuters, citate de Agerpres.

de Redactia Observator

la 28.07.2025 , 12:30

Viktor Orban: Trump a mâncat-o la micul dejun pe Ursula von der Leyen Premierul ungar a afirmat că se aşteptase la acest rezultat dinainte - ProfiMedia

Premierul ungar a afirmat în cadrul emisiunii radiodifuzate "Ora de luptă" că se aşteptase la acest rezultat dinainte, având în vedere că preşedintele american este de "categorie grea", în timp ce preşedinta CE este de "categoria uşoară". Poziţia preşedintelui american a fost mult mai încrezătoare, în timp ce poziţia preşedintei CE a fost întotdeauna mai fragilă, a adăugat el.

SUA au încheiat recent un acord similar cu Regatul Unit, care a fost "mult mai bun decât acesta", a menţionat Orban, observând că, din moment ce acordul european a fost "mult mai rău" decât acordul cu Regatul Unit, ar fi dificil să fie prezentat în viitor ca un succes.

Problema cu acordul SUA-UE, din perspectiva lui Orban

Articolul continuă după reclamă

Potrivit premierului ungar, problema este că acordul presupune ca europenii să investească sute de milioane de euro în SUA. "Dar cine o va face?", s-a întrebat Orban, notând că CE nu are capital de investiţii.

"În numele cui a încheiat (von der Leyen) acordul? Va aduce banii cancelarul german, preşedintele francez sau premierul ungar va trimite capitalul?", a insistat el.

"Se presupune că vom cumpăra arme, în valoare de câteva sute de miliarde de euro". "Dar cine o va face? Comisia nu are armată", a mai notat premierul ungar.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Ştiri externe » Viktor Orban: Trump a mâncat-o la micul dejun pe Ursula von der Leyen