Antena Meniu Search
x

Zelenski i-a "reamintit" ONU care este principalul ei scop: "Menţinerea păcii. Ce rost au toate celelalte articole?"

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, la începutul alocuţiunii sale în faţa Consiliului de Securitate, al ONU că ”nu există nicio crimă pe care să nu o comită” ruşii care au comis asasinatele din Bucha. ”Au ucis intenţionat pe oricine ne-a servit ţara. Au împuşcat şi au ucis femei în afara caselor lor, când tocmai încercau să sune pe cineva care este în viaţă”, a precizat el. ”Unde este pacea? Unde sunt acele garanţii pe care ONU trebuie să le ofere?”, a întrebat liderul ucrainean. De asemenea, a subliniat că ruşii ”vor învinovăţi pe toată lumea doar pentru a-şi justifica propriile acţiuni” în Ucraina. Agresorul trebuie tras la răspundere, a subliniat el, făcând apel să fie pedepsit ”cel mai mare agresor” din lume, conform CNN.

de Redactia Observator

la 05.04.2022, 18:29

Volodimir Zelenski, discurs la ONU
Zelenski i-a "reamintit" ONU care este principalul ei scop: "Menţinerea păcii. Ce rost au toate celelalte articole?" - Profimedia Images

”Armata rusă (...) a ucis intenţionat pe oricine ne-a servit ţara. Au împuşcat şi au ucis femei în afara caselor lor, când tocmai încercau să sune pe cineva care este în viaţă. Au ucis familii întregi, adulţi şi copii, şi au încercat să ardă cadavrele. Mă adresez dumneavoastră în numele oamenilor care onorează memoria celor decedaţi în fiecare zi şi memoria civililor care au murit, au fost ucişi şi împuşcaţi în ceafă după ce au fost torturaţi. Unii dintre ei au fost împuşcaţi pe străzi”, a declarat Volodimir Zelenski.

Președintele Ucrainei a spus că ruşii au ucis civili în Bucha ”doar pentru plăcerea lor”

”Ei le-au tăiat membrele, le-au tăiat gâtul, au violat femeile şi le-au ucis în faţa copiilor. Li s-a scos limba doar pentru că agresorul nu a auzit ce voia să audă de la ei", a adăugat Zelenski. Potrivit liderului ucrainean, aceste acţiuni nu sunt diferite de ”alţi terorişti”.

El se aşteaptă că ruşii ”vor învinovăţi pe toată lumea doar pentru a-şi justifica propriile acţiuni” în Ucraina. ”Vor spune că există diverse versiuni, diferite versiuni, este imposibil să stabilim care dintre acele versiuni este adevărată. Vor spune chiar că cadavrele au fost aruncate şi toate videoclipurile sunt înscenate, dar acum este 2022”, a punctat liderul de la Kiev.

Pe acelaşi subiect

”Unde este securitatea pe care trebuie să o garanteze Consiliul de Securitate? Nu există. Deşi există un Consiliu de Securitate. Deci, unde este pacea? Care sunt acele garanţii pe care Naţiunile Unite trebuie să le ofere?" a întrebat el în discursul său.

Volodimir Zelenski: "Carta ONU a fost încălcată literalmente, începând cu articolul 1"

”Aş dori să vă reamintesc articolul 1, capitolul 1 al Cartei ONU. Care este scopul organizaţiei noastre? Scopul ei este menţinerea păcii. Şi acum Carta ONU a fost încălcată literalmente, începând cu articolul 1. Ce rost au toate celelalte articole?”, a continuat el.

Zelenski spune că lumea nu a văzut încă ce crime de război ar mai fi comis armata rusă în alte părţi ale Ucrainei, în urma presupuselor crime de la Bucha. ”Geografia poate fi diferită sau variată, dar cruzimea este aceeaşi, crimele sunt aceleaşi şi responsabilitatea trebuie să fie inevitabilă”, a mai spus el.

”Acces maxim pentru jurnalişti, cooperare maximă cu instituţiile internaţionale, implicarea Curţii Penale Internaţionale, responsabilitate completă şi deplină. Sunt sigur că fiecare stat membru al ONU ar trebui să fie interesat de acest lucru. Pentru ce? Pentru a pedepsi o dată şi pentru totdeauna pe cei care se consideră privilegiaţi şi cred că pot scăpa cu orice”, a menţionat preşedintele Ucrainei.

”Aşadar, arătaţi-le tuturor celorlalţi potenţiali criminali de război din lume cum vor fi pedepsiţi dacă cel mai mare agresor este pedepsit”, a cerut el Consiliului de Securitate al ONU. ”Agresorul trebuie tras imediat la răspundere”, a subliniat Zelenski.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » Zelenski i-a "reamintit" ONU care este principalul ei scop: "Menţinerea păcii. Ce rost au toate celelalte articole?"