Video Mesajul lui Volodimir Zelenski pentru români: "Se decide soarta Europei de Est. Ucraina nu este ultima țintă a ocupanților ruși"
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a adresat Parlamentului României. "Ucraina nu este ultima țintă a ocupanților ruși. Rușii vor să ajungă la Odessa, iar de la Odessa e un pas până în Moldova. Este fundamental să apărăm și independența Moldovei. Iar asta înseamnă securitatea în întreaga regiune", a spus liderul de la Kiev. Preşedintele Ucrainei și-a început intervenția cu un videoclip dramatic ce prezenta atrocitățile de la Bucha. În discursul său, Zelenski a făcut referire și la Revoluţia Română din decembrie 1989.
VIDEO: Discursul lui Volodimir Zelenski, în direct pe pagina de Facebook Observator:
Preşedintele Ucrainei şi-a început luni discursul adresat Parlamentului României invitându-i pe parlamentari să vizioneze un film care prezintă victimele masacrului făcut de armata rusă la Bucha, o suburbie a Kievului. "Îmi cer scuze pentru imaginile dure, dar aceasta este realitatea la fel de dură", a spus liderul ucrainean.
Discursul complet al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski
"Stimate domnule Preşedinte al Senatului!
Stimate domnule Prim-ministru!
Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori!
Dragi prieteni!
Drag popor român!
Sunt recunoscător pentru această oportunitate de a mă adresa dumneavoastră şi tuturor oamenilor dumneavoastră.
Acum câteva ore m-am întors din oraşele eliberate din regiunea Kiev – din apropierea capitalei noastre.
Din teritoriile din care i-am alungat pe ocupanţii ruşi şi am văzut ce făceau pe pământul nostru cu ucrainenii.
Şi vreau ca să vedeţi aceasta acum. Aceea ce ocupanţii au lăsat în urma lor. Îmi pare rău - videoclipul este dur, dar aceasta este realitatea...
Numele oraşului nostru Bucia este acum pentru totdeauna în istoria mondială. În istoria crimelor de război. În istoria exterminării oamenilor.
Până în prezent, se cunoaşte de peste 300 de civili torturaţi, împuşcaţi sau ucişi în alt mod la Bucia. Locuitori obişnuiţi ai unui oraş obişnuit din apropiearea Kyivului. Încătuşaţi la spate, împuşcaţi în ceafă sau în ochi şi ucişi pe străzi. Zdrobeau vehiculele civile cu echipamente militare. Cu oameni în ele! Violau femei şi fete...
Şi aceasta este doar începutul anchetei. Nu toate dovezile au fost strânse încă. Nu toate înmormântările au fost încă descoperite. Nu au fost încă inspectate toate subsolurile în care militarii ruşi au torturat oamenii.
Există toate motivele să credem că numărul locuitorilor ucişi din Bucia şi din alte oraşe ucrainene din apropiere va fi mult mai mare decât ceea ce cunoaştem astăzi.
De ce militarii ruşi au comis aceasta?
În aceeaşi zi, 3 aprilie, când lumea a fost îngrozită să vadă cadavrele celor ucişi la Bucia, pe site-ul agenţiei de ştiri de stat ruse RIA Novosti a fost publicat un articol care justifică genocidul ucrainenilor.
Numele lui este destul de elocvent, citez: „Ce trebuie să facă Rusia cu Ucraina”. Nu este doar un text. Aceasta este una dintre dovezile pentru viitorul tribunal împotriva criminalilor de război ruşi.
Articolul descrie o procedură clară şi calculată de distrugere a tot ceea ce face din ucraineni ucraineni şi poporul nostru însuşi. Pe cei care nu-i vor putea înfrânge şi îngenunchea.
S-a spus că trebuie efectuată „de-ucrainizarea” şi „de-europenizarea” Ucrainei. Se spune că până şi numele statului nostru trebuie şters.
De fapt, se spune că uciderea cât mai multor dintre oamenii noştri în război este doar binevenită. Vreau să subliniez încă o dată: acesta este site-ul agenţiei de ştiri de stat din Rusia, unde în condiţiile cenzurii de stat deschise, poate fi publicat doar ceea ce corespunde poziţiei ideologice oficiale privind războiul împotriva Ucrainei. Orice lucru care nu corespunde unei astfel de poziţii pur şi simplu nu ar fi trecut prin filtru de cenzură.
Adică vreau să mă înţelegi: ei nici măcar nu se ascund. Ei vorbesc deschis despre scopul invaziei pe teritoriul Ucrainei.
Dacă armata noastră nu ar fi rezistat, dacă poporul nu s-ar fi ridicat în apărarea statului, aceştea ar fi făcut ceea ce au făcut la Bucia - dar pe tot teritoriul Ucrainei.
Cunoaştem despre uciderea deliberată a profesorilor şi educatorilor în teritoriile temporar ocupate. Cunoaştem despre teroarele deliberate împotriva tuturor celor pe care ocupanţii i-au văzut ca activişti, ca oameni conectaţi cu armata.
Chiar şi simpla prezenţă în apartamentul unei persoane a simbolurilor naţionale ale Ucrainei, steaguluiu statului şi stemei, prezentau deja un motiv pentru ca ocupanţii să ucide această persoană sau cel puţin s-o ameninţe că o vor ucide.
Dar de ce ei nu se ascund?
De ce chiar şi acum, când totul este clar pentru lume, spun deschis cum vor să distrugă poporul întreg?
Există două răspunsuri la această întrebare.
Pe primul îl veţi înţelege foarte bine.
În 1989, Nicolae Ceauşescu şi-a încheiat în sfârşit viaţa. De mulţi ani a fost limpede că acest om îşi pierduseră adecvarea.
Era clar că el, soţia lui, cei apropiaţi de el, „Securitatea” lui trag ţara voastră şi oamenii în jos - spre suferinţă, spre sărăcie, spre izolare nu doar de lume, dar şi de tot cel mai avansat din lume.
Acel regim se baza doar pe intimidare şi represiune, brutalitate şi înşelăciune. Nu era nimic luminos în acesta. Poporul român s-a revoltat şi s-a apărat, s-a salvat. După ce a răsturnat puterea inadecvată.
Pentru că aceasta era singura cale. Ceauşescu, soţia, cei apropiaţi de el şi Securitatea lui nu au putut fi convinşi.
De asemenea, este imposibil să-i convingi pe cei care promovează războiul în Rusia acum. Pe cei care dau ordine criminale. Pe cei care elaborează planuri pentru genocidul poporului ucrainean şi distrugerea Statului Ucrainean.
Aceşti oameni sunt inadecvaţi. Au pierdut orice legătură cu realitatea şi sunt dispuşi să sacrifice milioane de vieţi pentru a-şi realiza ideile sale nebune.
Iar al doilea motiv pentru care Rusia apelează în mod deschis la genocid şi din cauza căruia crimele ocupanţilor, pe care le-a văzut toată lumea la Bucia sunt posibile, este încrederea oficialilor de vârf ai Rusiei că liderii europeni sunt slabi. Că Europei îi lipseşte un leadership. Şi că naţiunile europene nu sunt capabile să apere valorile care au unit continentul.
Doamnelor şi domnilor!
Drag popor român!
Împreună trebuie să-i oprim pe aceşti oameni inadecvaţi care sunt obişnuiţi cu impunitatea şi, prin urmare, au decis că li se permite absolut totul. Împreună, trebuie să-i oprim pe cei care vor genocid în Europa.
De ce ar trebui să facem aceasta împreună?
Fiecare dintre voi înţelege că Ucraina nu este ultima ţintă a agresiunii ruse.
Trupele ocupanţilor încearcă cu încăpăţânare să ocolească oraşul nostru Mykolaiv pentru a încerca să captureze Odesa. Şi de la Odesa este un pas până în Moldova.
Propagandiştii de stat ruşi au spus de multă vreme că Moldova este şi ea o ţintă pentru expansiunea Rusiei.
Prin urmare, apărarea de către ucraineni a propriului stat este o condiţie fundamentală pentru securitatea şi independenţa Republicii Moldova. Şi deci o condiţie prealabilă pentru pace în întreaga regiune mare a Dunării.
Acum pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe de Est şi Centrală şi a regiunii Mării Negre. Astfel, de a apăra libertatea Ucrainei şi a ucrainenilor înseamnă a garanta securitatea Europei.
Ce trebuie de făcut?
Da, au fost impuse sancţiuni Rusiei pentru acest război. Dar războiul pentru libertatea noastră durează de 40 de zile deja. După 8 ani de război în Donbas.
Aceasta înseamnă că doar sancţiuni nu este suficient.
Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina şi cu întreaga Europă. Pentru a face acest lucru, Rusia trebuie să fie lipsită de toate resursele. În primul rând, financiar şi economic.
Uniunea Europeană trebuie să ajungă în sfârşit la o decizie de principiu şi să închidă porturile pentru navele ruseşti.
Să oprească tranzitul de mărfuri şi orice activitate economică cu Rusia. Limitarea fluxului de bani pentru sursele de energie ruseşti nu are o alternativă.
Se poate discuta care ar trebui să fie formatul: un embargo complet asupra proviziilor sau un program precum „petrol în schimbul produselor alimentare” – dar aceasta este necesar.
Dar nu numai aceasta.
Fiecare politician dintr-o lume democratică trebuie să apere necesitatea de a oferi Ucrainei toate armele necesare. Pentru că pe câmpul de luptă se decide cine va fi învingător în acest război - libertatea sau tirania.
Toţi cei de care depinde acest lucru trebuie să facă tot posibilul pentru a aduce rapid şi inevitabil în faţa justiţiei pe toţi militarii ruşi şi liderii lor care sunt vinovaţi de comiterea crimelor împotriva civililor pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei.
Astăzi, am convenit cu Uniunea Europeană acordarea unui sprijin financiar şi tehnic echipei de investigare Eurojust, a statelor membre ale UE şi Curţii Penale Internaţionale.
Cred că leadership-ul României va fi unul dintre factorii decisivi în restabilirea dreptăţii şi protejarea vieţii normale atât în regiunea noastră, cât şi în Europa în ansamblu.
Sunt încrezător că România şi companiile româneşti vor participa şi la programul de reconstrucţie postbelică al Ucrainei. Invităm partenerii noştri din Europa să preia patronajul asupra unui oraş, regiune sau industrie care a suferit în urma agresiunii Rusiei.
Potenţialul vostru, puterea voastră interioară pot crea un nou exemplu de leadership în construirea unei vieţi civilizate şi paşnice.
Sunt sincer recunoscător întregului popor român pentru atitudinea amabilă faţa de ucrainenii deplasaţi care şi-au găsit siguranţa pe pământul dumneavoastră. Sper că împreună vom reuşi să creăm cât mai curând astfel de condiţii, când Rusia va renunţa la război şi astfel poporul nostru se va putea întoarce acasă, în Ucraina.
Şi această experienţă de asistenţă în situaţii extreme, respect reciproc, bunăvoinţă între oamenii noştri a devenit deja o bază a unei şi mai mari apropieri a statelor noastre.
De îndată ce situaţia va permite, vreau să lansez un dialog cu dumneavoastră asupra unui nou acord atotcuprinzător care să garanteze protecţia absolută şi dezvoltarea cuprinzătoare a minorităţilor noastre naţionale – comunităţii ucrainene din România şi comunităţii române din Ucraina.
Pentru că destinul nostru este să fim atât de aproape cât de mult putem. Destinul nostru este să fim apărători ai libertăţii în regiunea noastră. Destinul nostru este să fim împreună în Familia Europeană.
Şi cred că foarte curând mă voi putea adresa către dumneavoastră şi cu cuvinte de recunoştinţă pentru sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.
Slavă României!
Slavă Ucrainei!"
Mesajul lui Zelenski a fost precedat de discursuri ale preşedintelui Senatului și preşedintelui Camerei Deputaţilor. Florin Cîţu l-a numit pe Vladimir Putin criminal şi a solicitat izolarea economică totală a Rusiei. Demersuri pentru un discurs al preşedintelui Volodimir Zelenski în Parlamentul României au fost făcute încă de acum câteva zile
Volodimir Zelenski, tur de forță pentru a obține susținere internațională pentru Ucraina
În ultimele săptămâni, Zelenski s-a adresat direct parlamentarilor din mai multe ţări, mulţumind pentru ajutor şi cerând în continuare sprijin pentru a contracara invazia rusă. Zelenski s-a adresat inclusiv Congresului SUA.
De asemenea, Zelenski a transmis direct mesaje locuitorilor din mai multe oraşe ale lumii, cerându-le să se opună războiului şi să ceară oficialilor naţionali sancţiuni dure pentru Rusia.
Război Rusia - Ucraina, ziua 40
Rușii continuă să lanseze rachete și lovituri aeriene asupra țintelor militare și civile în Ucraina, dar intensitatea acestora a scăzut. Regiunea Kiev a fost eliberată complet de soldații lui Vladimir Putin, însă ocupația rusă a lăsat în urmă un tablou apocaliptic: gropi comune, civili executați fără milă, cadavre aruncate pe străzi și multe alte atrocități "foarte greu de descris".
Serviciile de informații americane sugerează că Rusia și-a revizuit strategia de invazie pentru a se concentra pe preluarea controlului asupra Donbasului și a altor regiuni din est, cu o dată țintă la începutul lunii mai, potrivit CNN. Un consilier prezidențial ucrainean a avertizat că lupta în acele regiuni în zilele următoare "nu va fi ușoară".
sursă discurs integral: news.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰