Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ziua Z - Momentul debarcării aliaţilor în Normandia. La 80 de ani de la operaţiune, Europa se confruntă cu un alt război

Zi istorică în Franţa. Astăzi se marchează 80 de ani de la Ziua Z - Debarcarea din Normandia, una dintre cele mai ample operaţiuni militare din istorie. Peste 150.000 de soldaţi au luptat la 6 iunie 1944, pe căi aeriene, navale şi la sol şi şi-au dat viaţa pentru a salva Europa de dominaţia nazistă. Astăzi, în Franţa, vor avea loc mai multe ceremonii grandioase. Sunt asteptaţi 25 de lideri internaționali, între care şi președintele american Joe Biden, dar şi regele Charles al III-lea. 

de Redactia Observator

la 06.06.2024 , 09:25

Ziua Z - Un punct de cotitură în cel de-al doilea Război Mondial, dar şi ziua care avea să ne ofere o nouă lecţie de istorie. Este momentul în care tabăra Aliaţilor, formată din SUA, URSS şi Marea Britanie, urma sa deschidă un nou front - frontul de Vest. Scopul era unul măreţ: exterminarea regimului nazist care terorizase Europa.

Debarcarea din Normandia a debutat pe 6 iunie 1944, cu un asalt aerian de 1.200 de avioane - toate - indreptate intr-o singura directie - taberele lui Adolf Hitler. În zorii zilei, 24.000 de soldați americani, britanici și canadieni s-au parașutat în spatele liniilor inamice si au reusit sa preia mai multe poziții strategice. Alţi 130.000 au debarcat cu nave pe țărm într-un asalt frontal. Salvarea Europei a avut un cost dur - peste 4.000 de soldaţi au plătit cu viaţa.

Veteranii s-au întors pe plajele din Normandia

Vezi și

Despre planul operaţiunii se vorbea încă din 1943. În cadrul unei conferinţe comune la Teheran, Stalin, împreună cu președintele SUA, Franklin Roosevelt și premierul britanic Winston Churchill anunţau că Europa are nevoie urgentă de un al doilea front.

Pe acelaşi subiect

Înainte de operaţiune, aliații s-au pregătit temeinic şi au demarat o amplă campanie de dezinformare, menită să-i convingă pe nazişti că zonele de debarcare sunt altele decât Normandia. A fost creată inclusiv o armată-fantomă, de care germanii erau ferm convinși că există.

Facem un salt în prezent. Câţiva dintre veteranii Zilei Z s-au întors pe plajele din Normandia, unde acum 80 de ani, încercau cu orice preţ să scape Europa de nazişti. Reîntoarcerea pe front i-a emoţionat şi le-a amintit de camarazii lor căzuți la datorie. "Este atât de trist. Toți acei tineri care nu au avut niciodată șansa de a se întoarce acasă, de a-și găsi dragostea vieții lor și de a-și ține copiii în brațe. Este trist".

25 de lideri mondiali, prezenţi la Paris

Deşi i-au pierdut pe cei dragi, au continuat să lupte şi, într-un final, au învins. "Pentru unele lucruri merită să lupți. Chiar dacă mi-aș dori să existe o altă cale de a o face decât să încercăm să ne ucidem unii pe alții. Dar uneori ți se cere să faci ceva și o faci". Alţi veterani din Marea Britanie au traversat Canalul Mânecii pentru a comemora această zi. Zeci de oameni s-au adunat de-a lungul țărmului pentru a le face cu mâna și a-i încuraja.

Peste 300 de parașutiști din Marea Britanie, Belgia și Statele Unite au recreat câteva momente istorice din acea zi. Alţii, au reconstituit asaltul terestru, pe o altă plajă, unde, în urmă cu opt decenii, s-au purtat lupte sângeroase. "Sunt foarte mândru să mă îmbarc pe această plajă simbolică, Omaha. Pentru că, cu mult timp în urmă, americanii și-au dat viața pentru libertatea Franței". Un moment de reculegere a fost şi la cimitirul din Normandia. Acolo, pietrele funerare ale soldaților căzuți la datorie au fost iluminate.

Astăzi, în Franţa, vor avea loc mai multe ceremonii grandioase. Sunt invitaţi 25 de lideri internaționali, între care președintele american Joe Biden, regele Charles al III-lea, dar şi președintele Volodimir Zelenski. Ceremonii vor avea loc şi în Marea Britanie sau SUA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Ştiri externe » Ziua Z - Momentul debarcării aliaţilor în Normandia. La 80 de ani de la operaţiune, Europa se confruntă cu un alt război